Ultima oră

UE anunţă că va monitoriza implementarea reformei electorale în R. Moldova

Asta după ce deputaţii au votat joi, în lectură finală, proiectul de lege privind schimbarea sistemului de vot.

Într-un comunicat de presă, cei doi oficiali UE au menționat că implementarea acestor schimbări în sistemul electoral moldovenesc va fi evaluată în contextul obligațiilor pe care țara noastră și le-a asumat în cadrul Acordului de Asociere și în calitate de stat membru al Consiliului Europei.

Premierul Pavel Filip şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, au dat asigurări că la alegerile de anul viitor, organizate în baza sistemului mixt, autorităţile vor ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia.

"Trebuie să fie făcută o evaluare pentru ca şi partenerii noştri din Bruxelles să înţeleagă cât de bine au fost implementate sau luate în calcul recomandările Comisiei de la Veneţia. Şi doar după aceea se va ajunge la nişte concluzii".

"Dacă noi vom asigura că alegerile parlamentare din 2018 se vor desfăşura corect, legal, transparent şi respectând toate normele şi standartele occidentale şi vom asigura, aşa cum au menţionat şi în comunicatul dumnealor, doamna Mogherini şi domnul Hahn, inclusiv regula pluripartidismului şi altele, atunci cu siguranţă, nimeni nu ar trebui să aibă nicio obiecţie. Şi asta este de fapt viziunea noastră şi ăsta e scopul nostru ca alegerile parlamentare din 2018, organizate deja în baza unui sistem mixt, să corespundă tuturor standartelor internaţionale şi standartelor europene cu tot ceea ce înseamnă transparenţă, corectitudine, legalitate",a spus președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Deputaţii au adoptat în lectură finală, la data de 20 iulie, proiectul de lege care prevede trecerea la sistemul mixt de vot. Pentru această modificare s-au pronunţat 74 de legislatori.

Alegerile parlamentare din 2018 se vor desfăşura în baza noului sistem electoral. 50 de deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar 51 – direct de cetăţeni, în circumscripţii uninominale. Sondajele realizate până acum au arătat că pentru schimbarea actualului sistem electoral s-au pronunţat 60 la sută dintre moldoveni.

Sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *