Un autoturism ticsit cu butelii pline cu vin, reținut în apropiere de satul Cotiujeni

Un autoturism ticsit cu butelii pline cu vin a fost reținut de către polițiștii de frontieră în apropiere de satul Cotiujeni, r-nul Briceni. Băutura alcoolică urma să ajungă ilegal în Ucraina.

Cazula avut loc pe 20 iulie, când polițiștii de frontieră mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu bunuri. Urmare, la intrarea în satul Cotiujeni, echipa mixtă de control a oprit în trafic un autoturism de model OPEL ZAFIRA, înmatriculat în RM.

Vehiculul era condus de un cetățean moldovean de 29 de ani, locuitor al satul Larga, r-nul Briceni. După verificarea documentelor de identitate, polițiștii de frontieră au purces la controlul mașinii, unde s-au depistat 10 saci, în care erau aranjate 200 de butelii, a câte 1,5 litri fiecare, pline cu alcool.

Conducătorul auto nu a putut prezenta actele ce ar demonstra proveniența băuturii, conform declarațiilor acestuia ar fi vorba despre 300 de litri de vin.

Potrivit datelor operative preliminare, producția alcoolică urma să ajungă în mod fraudulos pe teritoriul Ucrainei.

În prezent, autovehiculul și vinul sunt reținute la Sectorul Poliției de Frontieră ”Larga” până la elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.