(video) Zeci de polițiști sunt mobilizați deja în fața Parlamentului, în ajunul posibilului protest de joi

poli

Zeci de polițiști sunt mobilizați în fața Parlamentului Republicii Moldova, acolo unde mâine sunt preconizate proteste populare împotriva votului mixt, care urmează să fie citit și votat în următoarele ședințe Parlamentare. Potrivit președintelui Parlamentului, Adrian Candu, ședințe urmează să aibă loc joi, vineri, dar și sâmbătă dacă va fi necesar.

Mai mulți lideri ai partidelor politice, printre care Maia Sandu și Andrei Năstase, au îndemnat cetățenii să iasă joi, 20 iulie, la proteste împotriva adoptării legii votului mixt.

Proiectul de lege privind trecerea la sistemul electoral mixt a fost votat în prima lectură de către 74 de deputați. Ulterior, proiectul a fost expediat Comisiei de la Veneția, pentru recomandări. Deși Comisia de la Veneția nu a susținut acest proiect, Andrian Candu a anunțat astăzi că proiectul va fi supus votului în a doua lectură, la ședințele de săptămâna aceasta.

Între timp, în fața Parlamentului, mai mulți polițiști s-au instalat într-un cordon, iar spațiul este dotat deja cu garduri de îngrădire.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente