Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (foto) Două fete „de nota…

(foto) Două fete „de nota zece” despre diplomele președintelui: „Dodon încearcă să-și asume meritele absolvenților”

Valeria Bratu și Mihaela Ungureanu sunt două tinere care și-au luat în acest an BAC-ul și care spun că au fost invitate astăzi la Președinție pentru a li se acorda „Dimploma de Onoare”, fiind nominalizate de către șeful statului printre cei mai buni 100 absolvenți de liceu din țară, dar au refuzat. Valeria Bratu, din satul Slovozia Mare, r. Cahul, susține că șeful statului nu o reprezintă, deoarece „duce o politică josnică și discriminatorie”, iar Mihaela Ungureanu, care este absolventă a Liceului Teoretic „Nicolae Casso” din Chișcăreni, Sângerei,  afirmă că a refuzat diploma din motive de identitate, deoarece nu împărtășește viziunile președintelui țării. La scurt timp după mediatizarea în presă a subiectului, purtătorul de cuvânt la șefului statului, Ion Ceban, a scris pe pagina sa de Facebook că, de fapt, Mihaela Ungureanu nici nu a fost selectată pentru a i se oferi aprecierea și a criticat gestul absolventei. Tânăra susține însă contrariul.

Valeria Bratu spune că a fost sunată de către o doamnă de la Președinție, care nu s-a prezentat și care i-a dat mai multe detalii despre eveniment, „încercând să mă convingă că: foarte mulți absolvenți în locul tău s-ar bucura de așa onoare”.

„Am refuzat această diplomă deoarece vine din partea unui președinte care nu mă reprezintă și care duce o politică josnică și discriminatorie împotriva popriului popor. Îmi pare rău că această inițiativă nu vine din partea Ministerului Educației, ci din partea unui președinte, care insistă asupra anulării examenului de bacalaureat. Nu vreau să fiu parte din acest joc manipulator, prin care Dodon încearcă să-și asume meritele absolvenților. Această diplomă, pentru mine nu are nici o valoare. Îmi doresc foarte mult ca în țara mea să fie apreciate la justa valoare adevărul și valorile autentice, iar asemenea oameni să nu mai poată să-și bată joc de istoria noastră”, precizează pentru ZdG, Valeria Bratu, care mai spune că își dorește să-și continue studiile peste hotare.

„M-am pregătit intensiv pentru examenele de bacalaureat și am obținut rezultatele pe care le și așteptam. Sunt pasionată de voluntariat, călătorii și lectură. Îmi doresc să continui studiile peste hotare, ca să obțin o educație calitativa și sper, cândva, să pot pune în aplicare în țara mea cunoștințele și abilitățile obținute”.

O altă absolventă, Mihaela Ungureanu, la fel, susține că va face studii peste hotare.

„Am fost invitată sâmbătă la evenimentul respectiv, asta după ce am aflat toate detaliile. Inițial le-am zis că le dau răspunsul mai târziu, voiam să știu cum reacționează și prietenii mei care au fost invitați. Am văzut că mulți acceptă, dar le-am dat răspunsul final: nu particip din mai multe motive. Deci, am ales să refuz, deși alții îmi ziceau: „cum poți refuza ața ceva?”, „și ce dacă nu împărtășești aceleași idei ca și președintele, oricum diploma nu-ți încurcă”.  Păi, eu sunt o româncă veritabilă, născută, crescută pe plaiurile Moldovei și îmi doresc un alt viitor în țara mea.  Am refuzat fiindă  diploma respectivă nu o consider valoroasă, dat fiind faptul că nu e de la Ministerul Educației, ci de la președintele opțiunile căruia nu le împărtășesc Din motiv că îmi respect rădăcinile și istoria nu am putut accepta”, ne-a spus Mihaela Ungureanu, care precizează că a luat la BAC două note de opt, un nouă și un zece. Tânăra vrea să studieze diplomația în Cluj-Napoca, România.

După ce subiectul a început a fi discutat activ pe rețelele de socializare, în timp ce în Piața Marii Adunări Naționale are loc un concert organizat sub patronajul lui Igor Dodon, dedicat absolvenților, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban, a scris pe Facebook că Mihaela Ungureanu nu se regăsește printre premianții nominalizați. „Din raionul Sîngerei, sînt alte două persoane care au primit diplome pentru merite și reușite la învățătură”, afirmă Ceban, invocând că unele surse media s-au grăbit să facă știri dintr-o postare. Declarațiile sale însă au fost infirmate de către absolventă care a publicat și numărul de telefon de pe care ar fi fost sunată.