Când s-a născut, medicii au spus că va trăi şase săptămâni, însă părinţii lui au luat toate măsurile posibile ca să-l ţină cât mai mult în viaţă.

Liam se bazează pe un ventilator ca să-l ţină în viaţă, atunci când doarme. El este însoţit în permanenţă de un îngrijitor, în caz că ceva nu merge cum trebuie. De asemenea, foloseşte un pat electric.

Deşi abilităţile sale cognitive sunt mai mici decât ale celorlalţi oameni, el a reuşit să se dezvolte aproape ca un adolescent normal. Băiatul este pasionat de lego şi îi place să se joace pe calculator.

Momentan nu se ştie cum îi vor fi afectate abilităţile de a învăţa pe termen lung, dar nici ce speranţă de viaţă are acum.

Sindromul de hipoventilaţie centrală congenitală, boală numită şi sindromul Blestemului lui Ondine este o maladie respiratorie, caracterizată prin sistarea respiraţiei în mod subit în timpul somnului. A fost numit după mitul Ondinei, o nimfă de apă, care avea un amant muritor infidel. El i-a jurat ei că fiecare respiraţie a lui e o mărturie a iubirii sale, iar când acesta a călcat strâmb, ea l-a blestemat să uite să respire în timpul somnului. Bărbat şi-a găsit astfel sfârşitul.