Ministerul Sănătății se arată scandalizat: Anchetează cazul femeii, lăsată singură să-și nască pruncul mort

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Sănătății este scandalizat de cazul relatat de o femeie din raionul Fălești, care acuză faptul că a fost lăsată să nască singură într-un salon al maternității din municipiul Bălți. Acesta a inițiat o anchetă internă, imediat ce femeia a reclamat situația.

Ministerul Sănătății a audiat echipa medicală care a examinat femeia în ziua spitalizării. Este vorba despre medicul obstetrician–ginecolog, medicul anesteziolog și moașa, care au constatat decesul fătului în urma investigațiilor medicale.

Ginecologul recunoaște că nu a reușit să asiste la extragerea fătului, din cauza nașterii rapide provocată de medicație. În același timp, medicul susține că a monitorizat nonstop gravida și că a asistat la procesul de secționare a cordonului și extragere a placentei.

Precizăm că ancheta demarată este în desfășurare. Ministerul Sănătății va sesiza organele de anchetă penală, dacă va constata că echipa medicală nu a acordat gravidei asistența medicală necesară în timpul travaliului și la naștere.

Amintim că Olga Mulic în vârstă de 25 de ani spune că a decis să revină în satul natal, Călugăr, Fălești în ultimele luni de sarcină. Ea aucză medicul de familie din sat care nu a luat-o în seamă deși s-a adresat cu inflamații, dar și medicii din Bălți, care au lăsat-o să nască singură în salonul secției de reanimare.

Rezultatele expertizei medico legale au arătat că bebeluşul a murit asfixiat din cauza că mama a avut tensiunea prea mare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...