Bustul unui prim-ministru din perioada României Mari, descoperit în curtea unei şcoli

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bust din bronz care se presupune a fi al lui Vintilă I. C. Brătianu, prim-ministru al României Mari în perioada 1927-1928, a fost descoperit în cadrul unor săpături pentru rețeaua de utilități în curtea Școlii Primare din Cotești-Odobasca, din Judeţul Vrancea a României. Bustul este într-o stare de conservare bună, cu excepția unor deteriorări în zona feței. Astfel, Primăria din localitate și-a arătat intenția ca, după încheierea procedurilor de evaluare, să asigure restaurarea bunului și ridicarea unui soclu în comuna Cotești în vederea punerii în valoare a operei și a semnificației istorice a bunului cultural.

După descoperirea din curtea şcolii, la sesizarea Primăriei comunei Cotești, specialiștii Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea s-au deplasat la sediul instituției locale, în scopul verificării unei sesizări privind descoperirea unei sculpturi, tip bust.

Inscripțiile aflate pe bust arată că acesta a fost creat de către sculptorul Oscar Han, autorul Statuii Victoriei de la Tișița, monument înscris în Lista Monumentelor Istorice, cod VN-III-m-A-06586. La inițiativa Primăriei Cotești, un expert a realizat o verificare inițială a bustului, care îl reprezintă, în opinia acestuia, pe Vintilă I. C. Brătianu, prim-ministru al României Mari în perioada 1927-1928.

În funcție de rezultatul evaluării, care va stabili autenticitatea și valoarea bunului cultural, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea va declanșa procedura de clasare a bustului în Patrimoniul cultural național mobil.

Screenshot_12


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...