(foto) În premieră pentru Republica Moldova, o echipă de tineri participă la olimpiada mondială de robotică „FIRST GLOBAL Challenge”

nik-1024

O echipă de elevi pasionați de robotică urmează să ne reprezine țara la olimpiada mondială specializată „FIRST GLOBAL Challenge”. Echipa națională de robotică este formată din campionii concursurilor precedente ale „FIRST LEGO League Moldova”, cea mai importantă competiție în domeniul tehnologiei și roboticii.

Evenimentul se va desfășura la „DAR Constitution hall”, situat în apropiere de Casa Albă, în inima Washington DC (SUA). Competiția va avea loc în perioada 16-18 iulie 2017 și va aduna echipe din 160 de țări, compuse din adolescenți de 15-18 ani. Obiectivul primordial al concursului este să promoveze interesul pentru știință, inginerie și tehnologie, inspirând tinerii să aleagă cariere în aceste domenii.

Tematica „FIRST GLOBAL Challenge” este „H2O Flow” – accesul la apă potabilă, una din cele mai acute probleme cu care se confruntă comunitatea globală. Echipele  participante au construit și programat câte un robot, care va simula înlăturarea particulelor contaminate din apa unui râu, formând alianțe cu alte două echipe. Astfel, pe lângă faptul că tinerii vor concura într-o competiție de robotică, ei vor avea ocazia să învețe că problemele globale pot fi soluționate prin aplicarea tehnologiei, prin comunicare și cooperare.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

 

Tinerii au emoții, dar sunt nespuși de mândri pentru munca depusă și rezultatele obținute, iar acum sunt în așteptare să ajungă în inima Washingtonului. Sunt recunoscător să pot participa la o competiție care corespunde pasiunii mele pentru tehnologie, în special pentru robotică. Acolo pot să comunic cu elevi din întreaga lume, care au aceleași interese ca mine. Sunt în programul de robotică deja de 3 ani, iar olimpiada de profil de la Washington este un premiu care ni se oferă pentru toată munca noastră”, specifică participantul, Andrian Bocancea.

 

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

 

 

Pentru unii dintre ei este un vis să ajungă specialiști în domeniul TIC. „Vreau să devin un specialist în domeniul IT și sunt sigur că abilitățile de programare pe care le-am dezvoltat mă vor ajuta să creez produse utile comunității”, spune Cristian Comendant.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

 

Elevii sunt în așteptarea noilor experiențe și cunoștințe, care îi vor ajuta ulterior să fie utili întregii societăți. „Sunt entuziasmat să particip la FIRST Global Challenge, care îmi va permite să-mi întăresc abilitățile în domeniul roboticii. Totodată, competiția va fi o oportunitate pentru mine să întâlnesc oameni noi și interesanți, de la care mă voi putea inspira. Întotdeauna am visat să pot crea roboți care vor fi utili întregii societăți”, zice Andrei Copaci.

 

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

 

Deși nu avea dubii în reușita discipolilor săi, antrenorul echipei este plăcut impresionat de reușitele de care au dat dovadă elevii. „Sunt uimit cât de mult au progresat acești copii de când i-am cunoscut. Știu să proiecteze, construiască și programeze roboți destul de sofisticați. Îi văd viitori ingineri și inventatori. Suntem fericiți să facem parte din marea „familie” FIRST, care prin intermediul roboticii, tinde să transforme planeta într-un loc mai bun pentru toți”, menționează antrenorul echipei, Florin Cazac.

Participarea echipei din Republica Moldova la „FIRST GLOBAL Challenge” este posibilă datorită susținerii acordate de Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Domeniul IT în Republica Moldova are un ritm rapid de dezvoltare și a înregistrat o creștere de 20 de ori a exporturilor de servicii IT în ultimii 12 ani. Industria TIC constituie 7% din PIB-ul RM, angajează peste 20.000 de persoane, dintre care 10.000 – în IT, și oferă unele dintre cele mai mari salarii pe economie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente