19:09:46 18.04.2024
Stiri

Cum îți dai seama dacă e sigur să REFOLOSEȘTI o sticlă din plastic: Semnele de care trebuie să ții cont

Știri 11.07.2017 19:30 Vizualizări2285 Autor: Ziarul National
Cum îți dai seama dacă e sigur să REFOLOSEȘTI o sticlă din plastic: Semnele de care trebuie să ții cont sursa: eva.ro


Sticlele din plastic se numără printre cele mai populare recipiente, dar refolosirea lor ne poate pune sănătatea în pericol.

De multe ori turnăm pur şi simplu apă sau alt conţinut într-o sticlă sau un bidon din plastic şi nu ne gândim că acest gest poate avea consecinţe nefaste, întrucât materialul din care sunt fabricate conţine elemente toxice. E important de ştiut că poţi refolosi unele sticle din plastic, dar trebuie să cunoști care anume sunt nocive şi care nu. Iată semnele care îţi arată că o sticlă din plastic nu trebuie reutilizată.

Triunghiul cu cifră

În primul rând, caută pe sticlă semnul în formă de triunghi cu o cifră în interiorul său. Aceasta arată din ce tip de plastic a fost fabricată sticla. O sticlă ștanțată cu 1 (PET sau PETE) este sigură pentru o singură utilizare. Când este expusă la temperaturi înalte, inclusiv la lumina solară, o astfel de sticlă va emana substanţe toxice care vor pătrunde în apă, avertizează Bright Side.

Evită sticlele cu cifra 3 sau 7 (PVC sau PC) pentru că acestea conţin substanţe toxice capabile să penetreze hrana şi băuturile. Chiar şi o expunere lejeră la aceşti compuşi poate provoca probleme severe de sănătate.

Sticlele din polietilenă (2 și 4) și din polipropilenă (5 și PP) sunt bune pentru mai multe folosiri, arată ABC. Sunt relativ sigure dacă păstrezi în ele doar apă și le cureți periodic.

Sticlele sunt mediul perfect pentru bacterii

Să bei apă dintr-o sticlă din plastic refolosită este cam același lucru cu a linge colacul unui vas de toaletă, avertizează un studiu științific. Oricât de dezgustătoare ar părea această comparație, este una reală - numărul bacteriilor de pe aceste sticle depășește uneori nivelul de siguranță. De multe ori, noi singuri creăm mediul perfect pentru bacterii, folosind mâinile murdare și păstrând apa caldă în sticle, arată Bright Side.

Dacă vrei să refolosești o sticlă din plastic, spală-o bine cu apă călduță și săpun, cu oțet sau cu apă de gură, apoi clătește-o de mai multe ori cu apă rece și las-o să se usuce pe dinăuntru.

Atenție la dop!

Chiar dacă speli sticla, tot nu scapi complet de pericolul unei toxiinfecții sau al hepatitei A. Studiile arată că de cele mai multe ori bacteriile supraviețuiesc pe gura sticlei, o zonă mai puțin spălată.

Sticlele cu dop filetat și mai ales cele cu dop ermetic sunt cele mai predispuse la acumularea de bacterii dacă le refolosești, așa că este mai sigur să bei conținutul cu un pai.

Sursa: eva.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md