Beijingul anunţă prin intermediul unui militar de rang înalt că a întrerupt contactele cu armata nord-coreeană

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Armata chineză a întrerupt contactele cu armata nord-coreeană şi respectă rezoluţiile ONU care condamnă activităţile balistice şi nucleare ale regimului de la Phenian, spune un colonel de la Beijing. Anunţul a fost făcut de colonelul Zhou Bo într-un interviu pentru Channel NewsAsia.

Acuzat de preşedintele american Donald Trump că nu face nimic pentru calmarea regimului stalinist de la Phenian, Beijingul anunţă, prin intermediul unui colonel, că nu mai întreţine contacte militare cu Phenianul.

Conform colonelului chinez, decizia a fost luată ca urmare a lipsei de reacţie a Phenianului la solicitările Beijingului de întrerupere a programului său nuclear. „China este acum în linie cu comunitatea internaţională, pentru a onora cu seriozitate rezoluţiile ONU“, subliniază oficialul militar chinez.

Dacă în Occident anunţul a fost trecut cu vederea, presa fidelă Kremlinului îl comentează pe toate părţile. Portalul Sputnik News, de exemplu, susţine că această decizie lasă Coreea de Nord fără un susţinător în cazul unui conflict armat.

Conform unui tratat de prietenie, cooperare şi asistenţă reciprocă din 1961, China se angajează să susţină Coreea de Nord în cazul unei agresiuni. Militarii chinezi şi nord-coreeni cooperează încă de pe vremea Războiului Coreei, din 1950-1953.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...