Cei care vor să devină sculptori, arhitecți sau designeri pot urma cursuri de pregătire la UTM înainte de admitere

8SC8KCA0GN
Foto: Khara Woods

În fiecare an, pentru tineri ambițioși și talentați, admiterea la Universitatea Tehnică a Moldovei înseamnă o oportunitate excelentă de a-și manifesta din plin aptitudinile creative. Cei care doresc să urmeze specializări precum „Arhitectura”, „Sculptura” sau „Designul” sunt invitați la cursuri de desen artistic.

Viitorii studenți ai UTM vor fi pregătiți, timp de 2 săptămâni, de către profesorii universității. Studiile vor demara pentru grupele complete pe 10 iulie 2017. Cursurile vor avea loc zilnic, începând cu orele 9.00 câte 6 ore academic, inclusive sâmbăta și duminica, în limbile rusă și română. Taxa de studii – 450 lei.

Doritorii vor depune personal cererile de înscriere în zilele de lucru între orele 9.00 – 16.00, în perioada 20 iunie – 08 iulie a. c. la adresa: bd. Ștefan cel Mare, 168, Universitatea Tehnică a Moldovei, biroul 1-106.

Dacă vrei să afli și alte detalii despre admiterea la UTM, afli aici tot ce trebuie să știi.

Taguri: #Admitere 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente