Mănăstirea de maici din Ceadîr-Lunga, sub ameninţarea alunecărilor de teren. Pământul se duce la vale!

Mănăstirea de maici cu hramul Sf. Dumitru din Ceadîr-Lunga se află sub ameninţarea alunecărilor de teren. Acestea au ajuns la fundamentul chiliilor măicuţelor. Specialiştii locali susţin că dacă nu vor fi efectuate lucrări de consolidare a terenului, alunecările de teren vor afecta nu doar mănăstirea, ci şi casele din vecinătate, scrie Gaguzinfo.md

Primele surpări de teren au avut loc încă în 2014. Atunci, pentru consolidarea terenului, mănăstirea a alocat 400 mii de lei. Au fost forate şi împlute cu ciment 12 puţuri, între care au fost stabilită o plasă de armătură.

Dar în acest an, pilonii de beton s-au prăbuşit, iar mănăstirea din nou s-a pomenit sub ameninţarea alunecărilor.

În acest an au fost ploi puternice şi au căzut ninsori. Primăvara toţi pilonii s-au prăbuşit. Până când a fost plasa de protecţie, nu era aşa de evident, însă după ce a fost scoasă, am văzut câ pământul o ia la vale. Atunci am rezolvat problema cu forţe proprii, deşi a fost costisitor. Ne-au ajutat enoriaşii. Iar acum este mult mai grav”, a declarat maica stareţa a mănăstirii Elisaveta.

Viceprimarul oraşului Ceadîr-Lunga Mihail Stamov a declarat că pentru consolidarea terenului sunt  necesari circa un milion de lei.

În acest an, după ninsori,suprafaţa alunecărilor s-a extins. Am comandat elaborarea unui proiect de consolidare. Aşteptăm proiectarea,ia ulterior urmează să identificăm bani pentru soluţionarea acestei probleme”, a spus Stamov.

Gagauzinfo.md  scrie că.  între timp, maica stareţă s-a adresat după ajutor către Executivul local şi către Adunarea Populară a Găgăuziei. De asemenea, aceasta mizează şi pe ajutorul enoriaşilor.

[youtube id=”CitTfCbATk0″ start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.