LIVE // Războiul protestelor în PMAN: Partidul Liberal versus Platforma Civică ”Demnitate și Adevăr”

Update 15.20: Manifestanții se întorc spre PMAN și strigă ”Miliardul l-au furat, Ghimpu, Plahotniuc, Filat!”

Update 14.55: Protestatarii au ajuns lângă sediul CNA și scandează ”Jos Chetraru!” și ”Noi suntem poporul!”.

Update 14.45: În dreptul ambasadei Rusiei, protestatarii strigă ”Ocupanții”, ”Agresorii” și ”Armata rusă afară”.

Update 14.40: Protestatarii Platformei scandează ”Unu, doi, Filat la gunoi”, ”Plahotniuc, nu uita, pușcăria-i casa ta!” și ”Putin, nu uita, Basarabia nu-i a ta!”.

Update 14.25: Participanții la protestul Platformei DA au votat o rezoluție prin care demisia Guvernului, Parlamentului și a conducerii mai multor instituții de stat, după care s-au pornit într-un marș spre Centrul Național Anticorupție. Manifestația PL continuă cu un recital de muzică.

Update 13.30: Polițiștii țin separate cele două mulțimi:

//

Dispute dintre cele două tabere. Polițiștii reușesc deocamdată să-i separe

Posted by Moldova on Day o’ the Sun, Merry Month o’ June 7, 2015

Update 13.14: Situația din PMAN văzută de printre oameni:

//

Salata de proteste din centrul Chișinăului. Haos și huiduieli

Posted by Moldova on Day o’ the Sun, Merry Month o’ June 7, 2015

Update 13.00: Pe scena Platformei DA, vorbesc veteranii războiului de pe Nistru, din 1992. Pe scena PL-ului, compozitorul Eugen Doga.

Update 12.50: Pe scena PL, a urcat Nicolae Dabija, care îndeamnă mulțimea ”Hoții la pușcărie, Chirtoacă la primărie”. Scriitorul îi critică pe ceilalți contra-candidați ai lui Dorin Chirtoacă: Zinaida Greceanîi, Vasile Chirtoca, Grigore Petrenco și alții.

Update 12.40: Alex Cozer, membrul al Platformei DA, l-a numit pe Mihai Ghimpu ”asul din mânecă al lui Plahotniuc”. Mulțimea din Scuarul Catedralei scandează ”Jos trădătorul Ghimpu”. În PMAN, la manifestația PL, cântă ansamblul Plăieșii.

Update 12.30: Numărul susținătorilor PL-ului crește în PMAN și aceștia scandează ”Chirtoacă, Chirtoacă!” și ”Ghimpu, Ghimpu!”, în timp ce Mihai Ghimpu îi acuză pe ceilalți protestatari că sunt ”trădători și lingăi”.

Update 12.20: Liderul Platformei DA, Andrei Năstas, l-a acuzat pe liderul PL, Mihai Ghimpu, că s-a întâlnit cu Vlad Plahotniuc și că-i face jocul acestuia, dezbinând protestatarii. De cealaltă parte, în PMAN, Dorin Chirtoacă îl acuză pe Năstas că e un oligarh asociat lui Viorel Țopa și declară că societatea trebuie să consolideze doar în jurul Partidului Liberal pentru a obține integrarea europeană.

Chirtoacă îi acuză pe ceilalți protestatari că sunt alegătorii PDM și PLDM care ”au dat cu nasul undeva” și ”au mintea moldovanului de pe urmă” și doar ”fac scandal în PMAN”, dând vina pe PL.

Protestele Partidului Liberal și a Platformei Civice ”Demnitate și Adevăr” s-au suprapus în Piața Marii Adunări Naționale. PL avea o manifestație planificată la ora 11, iar Platforma DA la 12. Inițial, PL-ul a adunat câteva sute de oameni și zeci de automobile la ora 11, dar acum au sosit în PMAN și protestatarii Platformei DA, care-i depășesc numeric pe susținătorii PL-ului și nu au încăput în Scuarul Catedralei.

Aceștia astupă sonor vorbitorii PL de pe scenă și strigă ”Jos mafia!”, ”Trădători!”, ”Drăguțanu la gunoi, miliardul înapoi!”. Între timp, membrii PL de pe scenă îi numesc provocatori pe noii protestatari și amenință ca vor chema poliția. Cele două grupuri s-au îndemnat reciproc să elibereze Piața Marii Adunări Naționale.

Ulterior, protestarii din Scuarul Catedralei au început a scanda ”Liberali, veniți cu noi!” și ”Noi suntem poporul!”.

Revenim cu actualizări.

Manifestația Platformei DA

Manifestația PL-ului

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.