David Beasley, preşedintele Programului Alimentar Mondial al ONU, a făcut publice informaţiile acestei ”întâmplări fericite”.

”Întâmpinăm cea mai mare criză umanitară de la Al Doilea Război Mondial”, a afirmat republicanul şi fostul guvernator al statului american Carolina de Sud, nominalizat de Trump pentru a conduce cea mai mare organizaţie umanitară din lume ce luptă împotriva foametei.

Acesta mai afirmat că finanţarea suplimentară reprezintă o treime din ceea ce organizaţia estima că este necesar pentru a acoperi nevoile alimentare ale celor patru state africane, dar şi din alte zone.

Conform Programului Alimentar Mondial, aproximativ 109 milioane de persoane din întreaga lume vor avea nevoie de asistenţă alimentară în 2017.

”Estimăm că dacă nu vom primi finanţarea necesară, între 400.000 şi 600.0000 de copii vor putea muri în următoarele patru luni”, a spus Beasley.

Anunţul lui Trump are loc după ce Administraţia de la Casa Albă a propus reducerea finanţării unor misiuni umanitare ca parte a politicii ”America pe primul loc”.

Beasley a spus că organizaţia a întreprins eforturi cu Guvernul american şi Casa Albă pentru a asigura finanţarea, dar Donald Trump a insistat ca şi alte state să contribuie de asemenea mai mult.

Conform unui purtător de cuvânt al Programului Alimentar Mondial (PAM), Germania a promis recent suplimentarea cu 200 milioane de euro a ajutoarelor alimentare.

SUA a fost cel mai mare donator al PAM.