(VIDEO) Trump și Putin s-au întâlnit: Primele declarații ale celor 2

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus, Vladimir Putin, se întâlnesc la ora transmiterii acestei ştiri la Hamburg, pentru prima lor reuniune bilaterală de la învestirea în funcţie a liderului de la Casa Albă.

Cei doi şi-au dat mâna şi au zâmbit presei, în prima parte a întâlnirii, la care au avut acces şi jurnaliştii.

Potrivit aşteptărilor, discuţiile ar urma să dureze aproximativ 20 de minute.

Cred că merge foarte bine. Am avut nişte discuţii foarte, foarte bune. Discutăm acum şi, bineînţeles, acest lucru va continua”, a spus Trump, sugerând că se vor „întâmpla multe lucruri pozitive pentru Rusia, pentru Statele Unite şi pentru toţi cei vizaţi”.

„Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră”, a încheiat Trump, dând mâna cu Putin şi învitându-l să spună câteva cuvinte.

„Sunt încântat să vă întâlnesc personal şi sper că reuniunea noastră va da rezultate”, a răspuns liderul de la Kremlin.

Cei doi lideri se întâlnesc în prezenţa ministrului rus de Externe Serghei Lavrov şi a secretarului american de Stat Rex Tillerson.

Preşedinţii rus şi american ar urma să discute despre mai multe dosare complexe, precum conflictul sirian sau acţiunile Rusiei în Ucraina, scrie Associated Press.

Însă principala umbră care planează este cea a acuzaţiilor că Moscova a încercat să influenţeze alegerile prezidenţiale din 2016. Trump este supus la presiuni să exprime îngrijorarea SUA în acest dosar în cursul acestei prime reuniuni.

Joi, Trump a declarat că el crede că este posibil ca Rusia să fi încercat să interfereze în alegeri, dar că este posibil să fi fost implicate şi alte ţări.

Trump şi Putin s-au întâlnit şi mai devreme, în marja summitului, şi au dat mâna, potrivit imaginilor publicate de presă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...