Judecătoarea Galina Moscalciuc a anunţat la începutul şedinţei că unul dintre apărătorii lui Platon se află în concediu, iar cel de-al doilea nu a răspuns la telefon pentru a-şi confirma prezenţa. Totodată, Moscalciuc a declarat că la şedinţă sunt prezenţi doi avocaţi din oficiu, care au studiat deja materialele dosarului şi care îl vor reprezenta pe Veaceslav Platon în proces. Inculpatul a protestat, însă Moscalciuc i-a făcut observaţie că încalcă ordinea publică. După câteva asemenea remarci, Platon a fost avertizat că ar putea fi eliminat din sală. Judecătoarea urma să pronunţe decizia cu privire la conexarea dosarului privind tentativa de escrocherie cu cel de corupere a mascaţilor de la „Pantera”. Platon a solicitat însă timp pentru a discuta cu noii săi apărători. Până a fi luată o hotărâre, învinuirea adusă i-a fost citită inculpatului în limba rusă. La întrebarea instanţei dacă îşi recunoaşte vinovăţia, Platon a declarat că va vorbi doar după ce va avea întrevedere cu avocaţii. Galina Moscalciuc a admis cererea inculpatului şi a întrerupt şedinţa până pe 17 iulie.

Unul dintre avocaţii din oficiu a fost întrebat despre desemnarea sa repetată în rol de apărător al lui Platon.

Iar procurorul de caz a comentat dosarul privind coruperea mascaţilor.

Contactat de Jurnal TV, unul dintre avocaţii lui Platon, Eduard Rudenco a declarat că, anterior, colegii săi au anunţat instanţa că se va afla în concediu pe parcursul a două săptămâni. Cât despre avocaţii din oficiu, Rudenco susţine că este o încălcare, întrucât clientul său are apărători prin contract. Potrivit acuzatorilor de stat, deţinând pachetul majoritar al mai multor companii de asigurări, Veaceslav Platon ar fi intenţionat să sustragă milioane de lei de pe conturile acestora. El ar fi acţionat în complicitate cu două persoane. Una dintre acestea se află în arest preventiv, iar alta - sub control judiciar. Procurorii spun că pentru infracţiunea comisă inculpaţii riscă până la 15 ani de închisoare.

Totodată, la sfârşitul lunii mai, acuzatorii de stat au expediat în judecată un dosar în care Platon este învinuit că în timpul unei discuţii cu doi angajaţi de la „Pantera”, le-ar fi promis apartamente în capitală, automobile sau câte cinci mii de euro pentru a-i permite acţiuni interzise în cadrul întâlnirilor cu avocaţii, dar şi pentru a avea acces la un telefon mobil. La şedinţa următoare urmează să fie luată o decizie cu privire la conexarea acestor două dosare.