Ministerul Muncii: 83 358 de persoane au avut de câștigat în urma reformei sistemului de pensii

68 014 de persoane, beneficiari ai pensiilor pentru limita de vârstă și 15 570 persoane care primesc pensii de dizabilitate au avut de câștigat în urma valorizării, una din acțiunile cheie prevăzute în reforma sistemului de pensii.

Astfel, mărimea pensiei pentru limita de vârstă s-a majorat în mediu cu 131,69 lei, iar cea de dizabilitate 226,29 lei. Totodată, de valorizare în cuantum mai mare decât mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă au beneficiat 22 135 persoane și în cazul pensiilor de dizabilitate – 4 450 persoane.

Valorizarea pensiilor este diferențiată, în funcţie de perioada și venitul realizat al persoanei.

De exemplu, pensia pentru limita de vârstă stabilită în 2005, s-a majorat în mediu cu 105,54 ca urmare a valorizării, iar pensia stabilită în 2008 cu 193,39. La fel, este și în cazul pensiilor de dizabilitate. Pensia stabilită în 2005 s-a majorat în mediu cu 252,84 lei, iar cea în anul 2008 – 358,3 lei.

Vă reamintim că la 1 aprilie curent, a început valorizarea pensiilor pentru limită de vârstă și de dizabilitate stabilite în perioada 2001-2008, conform unui grafic realizat de Guvern.

Următoarele etape sunt:

– 1 aprilie 2018 se vor valoriza pensiile stabilite în anii 2009–2011;

– 1 aprilie 2019 se vor valoriza pensiile stabilite în anii 2012–2014;

– 1 aprilie 2020 se vor valoriza pensiile stabilite în anii 2015 – 31.03.2017.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.