Discuţii despre legătura dintre „un pahar de vin” şi „dezvoltarea culturii”, în Parlament. Voronin: Nimeni nu mai cântă fiind treaz

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputaţii au avut un moment de relaxare în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului, dând frâu liber imaginaţiei, precum şi permiţându-şi unor glume. Astfel, Vladimir Voronin a făcut o tangenţă între consumul de alcool şi dezvoltarea culturii, ajungând mai târziu şi la „destrămarea Partidului Democrat” ca urmare a interdicţiei publicităţii la alcool.

Totul a început de la examinarea în primă lectură a unui proiect de lege privin controlul alcoolului care prevede, pe de o parte, interdicţia oricărui fel de publicitate a producţiei alcoolice, cât şi, de altă parte, un rând de excepţii la acestea care, potrivit deputaţilor, anulează toate interdicţiile prevăzute. Democratul Dumitru Diacov a menţionat că legea este una care „are dreptul la viaţă” şi care poate fi considerată „importantă pentru starea de spirit a moldovenilor”. Totuşi, potrivit lui, este nevoie de nişte specificări şi clarificări pentru lectura a II-a.

„Eu aş zice că alcoolismul, în general, este o problemă pentru Republica Moldova, dar noi înţelegem foarte bine că nu din cauza reclamei. Este o problemă socială în Republica Moldova, în primul rând, dar acei care privesc televizorul şi văd acolo o reclamă… să fim serioşi. Eu aş încerca să vă sugerez ca în lectura a II-a să facem aceste clarificări şi între băuturile alcoolice. Vodca este una, berea este alta, dar Republica Moldova producător de vin este. Şi unicul produs cu care noi ne mândrim sunt vinurile moldoveneşti. Cum noi să interzicem total?! Ar fi de râsul lumii”, a menţionat Diacov.

Dumitru Diacov: „Puneţi canalele ruseşti şi o să vedeţi reclamă la vodcă. Apropo, reclama asta o să existe şi mai departe, în pofida faptului că noi o să adoptăm legea. Sau canalele româneşti toate-s pline cu reclama berii”.

„Pentru lectura a II-a noi trebuie să vedem mai clar şi să nu facem ceea ce facem noi de obicei. Am interzis şi gata ne-am liniştit, ne-am culcat, totu-i bine. Nu. După adoptarea legii mai este de lucru”, a menţionat Diacov.

Viceministrul Sănătăţii, Aliona Serbulenco, care a prezentat proiectul de la tribuna Parlamentului, a menţionat că prin această lege este transpusă o directivă europeană care prevede consumul de alcool în rândul tinerilor şi adolescenţilor. „Există un studiu al Organizaţiei Mndiale a Sănătăţii că, de fapt, publicitatea directă, cât şi cea indirectă este cea mai atractivă pentru această categorie: tineri şi adolescenţi. Fie vin, fie vodcă, fie bere, are aceeaşi atractibilitate şi există un studiu care dovedeşte acest mod”, a declarat viceministrul.

Totuşi, Dumitru Diacov a îndemnat să se ia în consideraţie tradiţiile naţionale şi cultura. „Nu insistaţi că directiva europeană este ceva foarte sfânt. Duceţi-vă la Londra, duceţi-vă la Dublin şi o să vedeţi reclamă de whiskey şi aşa mai departe. Aceasta-i tradiţia şi cultura lor”, a precizat deputatul democrat.

Preşedintele comunist Vladimir Voronin a menţionat că, „fără  un pahar de vin, cultura n-o să se dezvolte”. „Nimeni nu mai cântă fiind treaz, daţi să fim serioşi. Voi modificaţi în lectura a II-a tot ce vreţi, dar nu puneţi mâna pe grappa, pentru că eu sunt autorul şi acela care am introdus producerea grappei în Republica Moldova”, a atenţionat Voronin.

La fel, acesta a menţionat că tinerii au părinţi şi totul trebuie să înceapă cu educaţia din familie. „Cu reclamă, fără reclamă, dar părinţii trebuie să aibă grijă de copii. De fapt, eu nu ştiu de ce vă trebuie legea asta, cine vă obligă. Scoteţi-o. Rămâne vinul ca produs alimentar, grappa avem autor şi avem tot ce ne trebuie. Chestia e mai serioasă, domnule Candu. Destrămarea Uniunii Sovietice a început cu legea antialcool. Voi ce vreţi, Partidul Democrat, să vă destrămaţi cu totul?”, s-a întrebat Voronin.

Oferindu-i dreptul la replică lui Marian Lupu, Andrian Candu a menţionat că acesta este „Наш ответ Чемберлену” (n.r. „Răspunsul nostru pentru Chamberlain”, o frază apărută în contextul în care, la 23 februarie 1927, ministrul britanic de ExterneJoseph Austen Chamberlain a îndemnat guvernul sovietic să renunţe la „propaganda antibritanică”, urmată de o amplă campanie de propagandă din partea URSS)

„Domnul preşedinte Voronin a spus: „Nu puneţi mâna pe grappa”. Dumnealui, pe această cale, a început deja să aplice această lege. Eu cred că sensul a fost altul. Vladimir Nicolaevici a vrut să zică: „Puneţi măi mâna pe grappa!”. Cum s-o consumi, dacă nu pui mâna pe dânsa, domnule preşedinte?!”, a fost răspunsul lui Lupu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...