Basarabenii deportaţi nu vor putea uita niciodată chinurile la care au fost supuşi şi calvarul prin care au trecut.

De coşmarul prin care a trecut acum 68 de ani îşi aminteşte cu lacrimi în ochi şi acest bărbat. Spune că, cel mai probabil, părinţii săi au intuit ce urmează şi au plecat de acasă, crezând că agenţii NKVD nu vor pune mâna pe nişte copii. Dar s-a întâmplat exact invers.

Ilie Stropşa s-a născut în taiga. Ţine minte că şi în cele mai grele clipe basarabenii deportaţi reuşeau să se înveselească. De fapt, de aici vine şi denumirea ciudată a localităţii în care s-au stabilit.

Pentru ca memoriile exilului să rămână vii, iar despre ororile deportărilor să ştie şi generaţiile următoare, câţiva istorici şi jurnalişti au fost într-o expediţie în regiuni îndepărtate din Federaţia Rusă, acolo unde în 1949 au fost duşi conaţionalii noştri. Iniţiativa îi aparţine lui Octavian Ţîcu, pentru care al doilea val de deportări înseamnă mai mult decât un eveniment istoric.

Istoricul Octavian Ţîcu mai menţionează că scopul deportărilor în masă din 1949 era lichidarea ţăranilor înstăriţi, dar şi rusificarea cât mai rapidă a populaţiei din teritoriul cuprins între Nistru şi Prut.

Povestea de viaţă a lui Victor Chetroi, deportat şi stabilit ulterior în Federaţia Rusă, este cât se poate de grăitoare. Aproape că a uitat limba română, dar nu-şi va uita rădăcinile, spune bărbatul.