Nantoi: Ghimpu încearcă să substituie protestul Platformei Demnitate și Adevăr

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comportamentul lui Mihai Ghimpu, care încearcă să substituie acţiunea de protest iniţiată de Platforma Civică Demnitate și Adevăr cu un miting electoral al PL, este unul regretabil, este de părere Oazu Nantoi, candidat la funcția de primar al capitalei.

Potrivit lui Nantoi, „acţiunile de protest, iniţiate de Plaforma Civică Demnitate şi Adevăr, sunt singurul instrument eficient de exercitare a presiunilor asupra guvernării compromise de către cetăţenii Republicii Moldova”.

„Cu cât mai masive şi bine organizate vor fi aceste acţiuni, cu atât mai repede cei, care au căpturat statul, îşi vor da seama că sunt obligaţi să plece de la guvernare”, a scris Oazu Nantoi într-o postare pe Facebook.

Candidatul PPEM la funcția de primar al capitalei susține că niciun partid politic nu are dreptul moral să se opună acestor acţiuni de protest, sau să încerce să se aleagă cu profit electoral în urma lor.

El condamnă comportamentul președintelui PL, Mihai Ghimpu, care „încearcă să substituie protestul Platformei Demnitate și Adevăr” cu un miting electoral.

„În special, dacă ţinem cont de faptul că şi el (Ghimpu, n.r.), alături de Plahotniuc şi Filat, a participat la târgul cinic în jurul structurilor statului de drept din AIE-1 şi AIE-2, în urma căruia s-a ajuns la mizeria în care ne aflăm. Anume consecinţele acelui târg au lovit în perspectiva europeană şi au deschis calea pentru ofensiva ‘coloanei a cincea’ putiniste”, subliniază Oazu Nantoi, care mai îndeamnă toți cetățenii să participe la acțiunea din 7 iunie, care se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...