(DOC) Mihai Ghimpu cere procurorului general să verifice „modelul netransparent de finanţare” pentru reparaţia Reşedinţei preşedintelui de la Condriţa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După apariţia în presă a informaţiilor privind reparaţia Reşedinţei de Stat a Preşedintelui de la Condriţa, dar şi a explicaţiilor preşedintelui Igor Dodon precum că în acest scop nu s-a cheltuit niciun leu din bugetul de stat, preşedintele liberal, Mihai Ghimpu, solicită procurorului general Eduard Harunjen să facă lumină în acest sens. Astfel, într-o adresare oficială liderul PL cere examinarea acţiunilor şefului statului prin prisma „normelor consacrate de Codul Penal al Republicii Moldova, în vederea constatării existenţei componenţei unor infracţiuni”.

Potrivit demersului, ca urmare a „explicaţiilor” lui Igor Dodon că „niciun ban nu s-a cheltuit din bugetul de stat”, „există dovezi că preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a acceptat utilizarea de mijloace financiare provenite de la persoane fizice şi/sau juridice din Republica Moldova şi/sau din afara statului nostru, în vederea creării unor condiţii de lux la Reşedinţa preşedintelui de la Condriţa”. „Bănuim că preşedintele statului s-a îndatorat în faţa acestor „creditori” urmând să le întoarcă creanţele prin servicii realizate, utilizând, în acest sens, funcţia de preşedinte al statului”, se arată în adresarea lui Mihai Ghimpu către procurorul general.

„Consider că aceste acţiuni ale preşedintelui, dar şi intenţia declarată a preşedintelui de a repara clădirea preşedinţiei din bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 154 din capitală, utilizând acelaşi model netransparent de finanţare, crează premize de coruptibilitate şi subordonare a preşedintelui statului unor interese economice private”, se mai arată în demersul liderului PL către Eduard Harunjen.

Este de menţionat că după alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, dar şi cele două tentative eşuate de alegere a şefului statului, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, în calitatea sa de preşedinte al Parlamentului, precum şi cea de preşedinte interimar al Republicii Moldova, a fost cel care a deschis pentru prima dată larg porţile Reşedinţei preşedintelui de la Condriţa. Atunci preşedintele interimar Ghimpu intenţiona să arate presei condiţiile în care a activat fostul preşedinte Vladimir Voronin, invitând presa să viziteze reşedinţa.

Ghimpu


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...