DOC // Premierul Gaburici cere demiterea conducerii Procuraturii Generale și a Băncii Naționale sau își dă demisia

Prim-ministrul Chiril Gaburici a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată Președintelui, Președintelui Parlamentului și deputaților, prin care cere demisia conducerii Procuraturii Generale și a Băncii Naționale, precum și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Potrivit lui, ”sistemul financiar al Republicii Moldova este sub asediu”, în timp ce ”Guvernul este lipsit de pârghii, iar instituțiile abilitate ezită să soluționeze aceste probleme”. Chiril Gaburici propune ca funcționarii demiși să fie înlocuiți de persoane numite prin concurs public, cu implicarea societății civile și a partenerilor de dezvoltare.

”Nu vreau să privesc cum grupuri de interese distrug țara. Eu nu negociez viitorul și bunăstarea copiilor noștri”, afirmă premierul în scrisoare. Acesta a oferit Parlamentului și Președintelui un termen de o lună pentru a demite funcționarii vizați. În caz contrar, Chiril Gaburici amenință că-și va da demisia.

gaburici scrisoare

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.