Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.07.2017

Banca Națională a Moldovei a semnat un memorandum cu Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre

Memorandumul de Înțelegere între Banca Națională a Moldovei și Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a fost semnat astăzi, 3 iulie 2017, în cadrul forumului regional de afaceri „Moldova-împreună pentru a sprijini creșterea economică”, desfășurat la Chișinău cu ocazia Reuniunii anuale a Consiliului Guvernatorilor Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN). 

Documentul semnat de guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, și președintele BCDMN, Ihsan Ugur Delikanli, prevede crearea cadrului necesar pentru facilitarea colaborării între părți și extinderea asistenței tehnice în domeniul bancar. Totodată, memorandumul oferă noi oportunități de atragere a expertizei internaționale în domenii de interes sporit pentru Banca Națională din partea țărilor din regiunea Mării Negre.

Potrivit BNM, BCDMN a fost constituit în baza Acordului semnat pe data de 30 iunie 1994 la Tbilisi de către 11 state participante la Cooperarea Economică a Mării Negre, inclusiv Republica Moldova. BCDMN are menirea să finanțeze diverse programe regionale specifice tranziţiei la economia de piaţă, iar Republica Moldova, unul dintre fondatorii BCDMN, a ratificat Acordul privind înființarea BCDMN prin Hotărîrea Parlamentului nr. 670 din 28 noiembrie 1995.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus