Alertă în Franţa. Atac TERORIST contra lui MACRON, planificat de Ziua Naţionala a Republicii
Procuratura din Paris a anunţat luni că un individ de 23 de ani a fost pus sub acuzare pentru terorism, acesta fiind suspectat că pregătea un atac care îl viza pe preşedintele francez Emmanuel Macron sau minorităţi, informează The Associated Press.
Agnes Thibault-Lecuivre, purtătoare de cuvânt a Procuraturii, a declarat că planurile suspectului erau vagi şi incomplete, iar informaţiile disponibile indică faptul că el acţiona de unul singur.
Oficialul francez a precizat că individul a fost arestat joi, în oraşul Argenteuil, la nord de Paris. Suspectul, care a exprimat vederi naţionaliste extremiste, ar fi plănuit să comită un atac împotriva lui Macron în timpul ceremoniilor de Ziua Franţei.
Macron va asista la o paradă militară la Paris de Ziua Franţei, după care se va deplasa la Nisa, unde va participa la comemorarea victimelor atentatului terorist de anul trecut, soldat cu 86 de morţi.
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei ar fi rămas fără PAȘAPORT DIPLOMATIC, după ce a participat la Moscova, alături de Șor, la constituirea blocului „Pobeda”. Constantinov s-a plâns că bagajele sale au fost VERIFICATE
Zeci de companii, GRANTURI de 13,4 milioane de lei din partea Guvernului și a UE: Utilaje performante, instalații de valorificare a surselor de energie alternativă și digitalizarea procesului de lucru
VIDEO // „Libertate, PACE, prosperitate – EUROPA ești tu!”: Delegația UE a pregătit un amplu PROGRAM pentru marcarea Zilei Europei 2024. La Chișinău urmează să ajungă și comisarul european Johannes Hahn