Ex- ministrul Agriculturii Eduard Gama împreună cu alte nouă persoane vor compărea în faţa magistraţilor

Fostul ministru al Agriculturii Eduard Grama, împreună cu şeful Direcţiei administrarea patrimoniului de stat din cadrul MAIA, directorul Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, un cercetător ştiinţific din cadrul Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, primarul împreună cu trei consilieri ai comunei Stăuceni, un expert – evaluator de produse alimentare în cadrul Departamentului Expertize, Evaluare și Certificare a Camerei de Comerţ şi Industrie şi un antreprenor vor compărea în faţa magistraţilor.

Procuratura Anticorupţie a finalizat astăzi urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a acestora în judecată pentru tentativa de înstrăinare a peste 30 de ha de teren din comuna Stăuceni, care aparţineau Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, prin corupere pasivă, corupere activă şi fals în acte publice.

Potrivit actului de învinuire, pe parcursul anilor 2012 – 2016, învinuiţii ar fi constituit o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a circa 38 de hectare de teren care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău.

Potrivit datelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani, terenul, iar ulterior, schimbându-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane. Pentru a obţine decizii favorabile în scopul realizării intenţiilor lor, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari cu diverse sume de bani, săvîrşind infracţiuni de corupere pasivă şi trafic de influenţă.

În privinţa a doi învinuiţi este aplicată măsura preventivă – arestul la domiciliu, în privinţa a 5 învinuiţi – liberarea provizorie sub control judiciar, iar alţi 3 învinuiţi se află sub control judiciar.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus disjungerea unei cauze penale în privinţa a 4 învinuiţi pe faptul coruperii pasive, traficului de influenţă şi cauzarea de daune materiale prin înşelăciune şi abuz de încredere fără scop de însuşire.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.