Klaus Iohannis îl desemnează pe Mihai Tudose prim-ministru al României; Biografia acestuia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedinte României Klaus Iohannis a declarat, după consultările cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea noului prim-ministru, că actuala criză trebuie terminată foarte repede şi că îl desemnează pe Mihai Tudose ca viitor prim-ministru.

„PSD şi ALDE susţin că au în continuare o majoritate în Parlament. Aceste două formaţiuni politice s-au prezentat împreună la consultări şi au înaintat o propunere, în persoana domnului Tudose”, a spus Klaus Iohannis într-o scurtă declaraţie de presă susţinută la Cotroceni.

De asemenea, şeful statului a constatat că partidele din opoziţie în principal nu au avut propuneri concrete pentru poziţia de prim-ministru şi nici nu observat existenţa unei înţelegeri politice între ele, potrivit news.ro.

„Pe de altă parte, criza prin care trecem dăunează grav României, economiei româneşti, imaginii României în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un guvern care să încerce să rezolve problemele apărute din cauza acestei crize pornite din interiorul PSD”, a spus preşedintele.

„Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru care va avea discuţii în zilele următoare şi se va prezenta cu o echipă guvernamentală. Solicit partidelor parlamentare să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămâni”, a precizat Iohannis.

Mihai Tudose (49 de ani), propus PSD să conducă Guvernul, este deputat la al cincilea mandat, vicepreşedinte PSD, şi a fost în două rânduri ministru al Economiei, inclusiv în Cabinetul Grindeanu. Potrivit evaluării PSD care a dus la căderea Guvernului, el nu a avut nicio măsură îndeplinită din programul de guvernare. Tudose a fost acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susţinută la Academia Natională de Informaţii “Mihai Viteazul”, sub îndrumarea fostului ministru Gabriel Oprea. De altfel, Mihai Tudose a şi cerut, în urma acestui scandal, retragerea titlului de doctor.

Mihai Tudose a preluat portofoliul Economiei în februarie, după prima remaniere a Guvernului Grindeanu.

La evaluarea PSD, Ministerul Economiei a apărut cu nicio măsură îndeplinită din programul de guvernare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...