(FOTO) Protest la casa lui Plahotniuc din Franța: „Miliardul înapoi”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul deputat comunist Grigore Petrenco, actualmente candidat la funcția de primar al Chișinăului, a organizat un protest inedit la casa oligarhului Vladimir Plahotniuc din localitatea Sciez, Franța.

Petrenco, care alături de colegii săi de partid a organizat anterior un protest și în fața hotelului Nobil din capitală, a mers de această dată în Franța, pe malul lacului Geneva, acolo unde Plahotniuc își are vila de lux.

11401089_889603421099547_7066100689269697282_n

El a postat în fața casei oligarhului un banner cu mesajul „Miliardul înapoi!”. Politicianul susține că a ales această formă de protest întrucât instanțele din Moldova, „controlate de Plahotniuc”, nu i-ar permite să picheteze sediile afacerilor din Chișinău ale oligarhului.

„Prin acțiunea de astăzi am vrut să demonstrăm că suntem cetățeni liberi, care doresc să locuiască într-o țară liberă, unde fiecare locuitor va trăi o viață normală, dar nu sub amenințări. Într-o țară în care indivizi precum Plahotniuc nu s-ar îmbogăți pe seama sărăciei poporului”, a comentat Petrenco acțiunea sa.

11390250_889603431099546_8162519258234391960_n

Potrivit unor investigații jurnalistice, Vladimir Plahotniuc deține o vilă în una dintre cele mai luxoase zone rezidențiale din Europa, situată pe malul lacului Geneva, la granița dintre Elveția și Franța. Imobilul ar costa cel puțin 5 milioane de euro.

Casa oligarhului nu apare însă în declarația acestuia de avere. Deși Comisia Națională de Integritate s-a sesizat asupra acestui caz, cercetarea nu a avut nicio finalitate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...