Călătoriile reprezintă un mod plăcut şi frumos de a evada din rutina de zi cu zi, de relaxare şi revigorare a organismului. Pe de altă parte, călătoriile pot prezenta şi un pericol în adevăratul sens al cuvântului. Spre exemplu, o ţară poate fi afectată de revolte sociale, violenţe stradale, războaie civile sau plină de hoţi periculoşi. Alte locuri pot fi periculoase prin natura sa.
Problema este că, unele locuri merită văzute, chiar dacă prezintă unul sau mai multe din pericolele prezentate mai sus. În cele ce urmează, vă prezentăm 15 locuri cele mai periculoase din lume, care totuşi merită să le vizitaţi, astfel că nu vă rămâne decât să vă pregătiţi de plecare şi, mult noroc!
Găurile imense din Guatemala
Acest tip de găuri se formează atunci când adâncimile pământului sunt consumate încet, până când rămâne numai un strat subțire de sol sau rocă la suprafață. Astfel de găuri au apărut şi continuă să apară în diverse locuri din lume.
Cu o astfel de gaură de 12 metri adâncime s-a trezit şi o bătrână din Guatemala, chiar sub patul în care dormea.
Lacul Morţii
Acesta se găseşte în Sicilia şi este unul dintre cele mai periculoase locuri de pe Pământ. Și nici un nume ar fi mai potrivit pentru acest lac, decât Lacul Morţii. În aceste ape, orice organism viu moare, ca urmare a concentrațiilor ridicate de acid sulfuric, care provine de la două surse de pe fundul lacului.
Drumul Morţii
Nu sunt puţine şoselele botezate „Drumul Morţii”. În Bolivia, o astfel de potecă montană, care face legătura între capitala La Paz şi oraşul Coroico, este responsabilă pentru moartea a aproximativ 300 de oameni în fiecare an. Pe cei 70 de kilometri de drum sunt semnalate accidente mortale la cel puţin două săptămâni.
Muntele Washington
Vârful este socotit ca una dintre cele mai reci și vântoase regiuni de pe glob. În această zonă au fost înregistrate, în anul 1934, tornade a căror viteză atingea 372 km/h. Uneori, pe timpul iernii, dar și al toamnei, chiar dacă la bază sunt înregistrate temperaturi de peste 0 °C, pe vârf s-au măsurat temperaturi de sub −40 °C. Din cauza vânturilor, aceste temperaturi sunt mult mai greu suportabile, reprezentând un pericol foarte mare pentru cei care se încumetă să-l escaladeze.
Danakil
Danakil este un deşert otrăvitor din Etiopia. Toţi cei care l-au vizitat spun că ştiu acum cum arată Iadul. Sub deşert se află un vulcan care se poate trezi în orice moment. Aerul este fetid, iar temperatura ajunge aproape zilnic la 50 de grade Celsius. În plus, triburile învecinate sunt cam agresive şi nu apreciază vizitatorii.
Insula Sable
Nu departe de Canada în Oceanul Atlantic este insula Sable, care mai este numită şi „cimitirul Atlanticului” sau „devoratorul de nave”. Insula a apărut ca urmare a intersectării curentului cald Gulf Stream cu curentul rece Labrador în această regiune. În afară de faptul că curentele creează vârtejuri de apă, principalul risc pentru navele eşuate pe bancurile de nisip din preajma insulei este că acestea sunt nisipuri mişcătoare, care „înghit” toate tipurile de nave, de la corăbii cu pânză la vapoare.
Lacul Însângerat din Japonia
Acesta este unul dintre locurile unde turiştii îşi doresc foarte mult să ajungă. Este recomandat doar să-l fotografiezi, nu şi să îl testaţi pentru că temperatura apei este foarte ridicată, respectiv 90 de grade Celsius. Culoarea roşiatică este dată de concentraţia mare de fier, aflat din belşug în zonă.
Aokigahara
Aokigahara este una dintre cele mai înspăimântătoare păduri de pe Muntele Fuji, aflat în Japonia. A devenit locul preferat al sinucigaşilor acum aproape 60 de ani când a aparut romanul „Marea neagră de copaci”, al scriitorului Seiko Matsumoto. Personajul cărţii îşi luă zilele spânzurându-se în pădurea Aokigahara , iar, de atunci, japonezii care vor să se sinucidă îi urmează exemplul. În fiecare an, autorităţile descoperă în pădure între 70 şi 100 de cadavre. Mai există şi un alt motiv pentru care pădurea nu e de vizitat: e plină de răufăcători care îi buzunăresc pe sinucigaşi, dar şi pe cei care se aventurează în desiş.
Mlaştina Okefenokee
Mlaştina Okefenokee se află în statul american Georgia. E plină de plante carnivore, ţânţari, şerpi veninoşi, broaşte şi mii de aligatori. De-a lungul timpului a înghiţit tot ce a prins – oameni, animale şi chiar drumuri şi case pe care oamenii s-au încăpăţinat să le construiască în zonă.
Ilha de Queimada Grande (Insula Şerpilor), Brazilia
Pe coasta Braziliei, la sud de Sao Paolo se află Ilha de Queimada Grande, insulă neatinsă încă de cercetători şi asta dintr-un motiv foarte întemeiat. Oamenii de ştiinţă estimează că pe insulă trăiesc între 2 şi 5 şerpi pe metrul pătrat. Şi nici acest lucru n-ar fi contat, dacă şerpii ar fi avut câţiva centimetri şi nu ar fi fost veninoşi. Pe insulă trăieşte însă o specie unică de vipere, a căror lungime depăşeşte o jumătate de metru, iar veninul este atât de otrăvitor încât topeşte pielea şi carnea din jurul muşcăturii. Locul este atât de periculos, încât Marina Braziliană a interzis accesul civililor şi turiştilor pe insulă.
Miyake-jima
Insula Miyake-jima, din grupul de insule Izu din Japonia, are ca principală caracteristică vulcanul activ Oyama, care a erupt de mai multe ori, în ultimii ani. De la cea mai recentă erupţie, în 2005, din vulcan s-a scurs constant un gaz otrăvitor, determinând locuitorii să poarte o mască pe faţă tot timpul. Alarma sună pe tot teritoriul insulei atunci când nivelul de sulf al vulcanului creşte brusc.
Calea Regală
Calea regală (El Caminito del Rey) este o construcţie de beton, formată din cârje şi şine de cale ferată, bătute în rocă. Traseul este situat între cascadele Chorro şi Gaytaneho, în defileul El Chorro, lângă Alor, în Malaga, provincia din Spania. Drumul este situat la o distanţă foarte mare de pământ, lungimea lui este 3 km, lăţimea – 1 metru. Din cauza năruirii, starea lui acum este foarte proastă. Balustradele sunt distruse aproape peste tot, în multe locuri este dărâmată şi înseşi construcţia. Prin urmare, pentru motive de securitate, oficial acest drum este închis. El Caminito del Rey a fost fondat în 1901(1905 – data lansării), la o altitudine de 300 de metri deasupra râului, pe peretele abrupt, ca o cale auxiliară pentru muncitori, angajaţi în construcţii de instalaţii hidraulice (baraje), de la un perete al canionului la celălalt şi ca un loc din care pot fi observate frumuseţile naturii.
Denumirea „El Camino del Rey” calea o datorează faptului că în 1921, regele Alfonso al XIII-lea însuşi a trecut-o, îndreptându-se la deschiderea barajului Conde del Guadalhorce, iar drumul a devenit cunoscut sub numele de „El Caminito del Rey”.
În prezent, în lipsa de îngrijire şi restaurare, traseul este destul de grav avariat, în unele locuri lipsesc secţiuni întregi. Sunt cunoscute numeroase cazuri de decese printre turişti. În ciuda faptului că oficial El Caminito del Rey este închis pentru publicul larg, mulţi oameni, care nu au frică de înălţimi, totuşi îl trec, folosind echipamentul de siguranţă – o carabină, fixată de coardele de oţel, întinse de-a lungul celor mai periculoase segmente, unde lipsesc balustrade. Turiştii au realizat o mulţime de filme şi le-au postat pe Internet. Vizualizarea acestor filme „gâdilă nervii”, dar este perfect de inofensivă.
Insula Ramree
Este o mlaştină uriaşă în care sălăşluiesc peste o mie de crocodili de apă sărată, specia cea mai periculoasă din lume. Tot aici trăieşte o specie de ţânţari purtători de malarie, precum şi cea mai veninoasă specie de scorpioni.
Insula de pe coasta statului Myanmar, este faimoasă pentru incidentul înfiorător din timpul celui de al Doilea Război Mondial. În 1945, ca urmare a bătăliilor dintre trupele britanice şi cele japoneze, aproape 400 de soldaţi japonezi au fost forţaţi să zboare spre împrejurimile insulei, aterizând în apă. Însă, din nefericire, au fost omorâţi şi mâncaţi de crocodili. Incidentul este, potrivit Cărţii Recordurilor, „Cel mai mare dezastru suferit de oameni din cauza animalelor”.
Muntele Merapi
Chiar şi în cele mai liniştite perioade, vulcanul Merapi, din insula Java, fumegă. Fumul se înalţă continuu din furnal, până la 3.000 de metri în cer. „Muntele de Foc”, aşa cum este tradusă denumirea monumentului natural, a erupt de aproximativ 60 de ori în ultimele cinci secole, cel mai recent în 2006.
Înainte de acest episod, o erupţie din 1994, a ejectat un nor letal de gaz fierbinte, care a ars de vii 60 de oameni. De asemenea, în anul 1930, mai mult de 1.000 de oameni şi-au găsit sfârşitul, atunci când Merapi a împroşcat cu lavă pe o suprafaţă de aproximativ 20 de kilometri pătraţi în jurul bazei vulcanului, carnagiul fiind produs din pricina faptului că prea mulţi oameni locuiau mult prea aproape de munte.
Totuşi, în ciuda acestei istorii însângerate, aproximativ 200.000 de săteni locuiesc astăzi pe o rază de 6-7 kilometri distanţă faţă de Merapi. Ei nu sunt singurii indonezieni care îşi forţează norocul în proximitatea vulcanilor activi – se estimează că 120 de milioane dintre cei 136 de milioane de rezidenţii Java îşi duc vieţile la baza a 22 de vulcani activi.
Lacul Kivu
Lacul Kivu, amplasat pe graniţa dintre Republica Democrată Congo ţi Rwanda, este unul dintre Marile Lacuri ale Africii. Adânc sub suprafaţa acestuia de 7.000 de kilometri pătraţi, zac 65 de milioane de metri cubi de gaz metan, laolaltă cu 250 de kilometri cubi de dioxid de carbon, prinse sub lac, sub presiunea apei şi a pământului. Daca ar fi eliberate din adâncuri, toate aceste gaze ar putea răspândi un nor al morţii asupra a peste două milioane de africani care trăiesc în bazinul lacului Kivu.
Precedentul care alimentează o îngrijorare serioasă în acest sens rezidă într-o pereche de evenimente petrecute în anii ’80 în cazul a două alte lacuri africane, având compoziţii chimice similare. În 1984, 37 de oameni au decedat în jurul lacului camerunez Monoun, într-o erupţie de dioxid de carbon. Trei ani mai târziu, din lacul Nyos, aflat tot în Camerun, 80 de metri cubi de CO2 au fost eliberaţi. Ulterior, 1.700 de persoane au decedat ca urmare a expunerii la gazul toxic.
Aceste incidente au fost aparent cauzate de activitatea vulcanică de sub lacuri, care ar fi declanşat eliberarea gazului mortal. O activitate asemănătoare se pare că există şi sub lacul Kivu, mulţi geologi afirmând că această zonă ar fi următoarea pe listă. Un raport al Programului de Mediu al Naţiunilor Unite a numit cele trei lacuri „Lacurile Ucigaşe ale Africii”, menţionând că lacul Kivu este motiv de „îngrijorări serioase”.
Uşa către Iad
În timp ce forau în Derweze, Turkmenistan, în 1972, geologii au descoperit accidental o zonă din care ieşeau gaze naturale. În timpul operaţiunii, pământul s-a surpat şi a apărut un crater cu diametrul de 100 de metri. Pentru a evita intoxicarea cu gaze naturale, oamenii de ştiinţă au dat foc gazului. Geologii au crezut că focul se va stinge în câteva zile, dar arde în continuare încă de atunci. Localnicii au denumit zona Drumul către Iad.
