„Am fost surprinsă să constat câtă lume a venit să participe la dezbateri, în jur de 700 de oameni. M-am bucurat că interesul pentru acest subiect este atât de mare. Dar mai apoi, în discuţii cu participanţii la eveniment, am aflat că majoritatea au fost aduşi în mod organizat de la serviciu. Fiecare rând era destinat pentru una dintre întreprinderile de stat sau locale, cum ar fi filiala Red-Nord Vest de la Edineţ, Apă-Canal Edineţ, Edineţ-Gaz . Au venit şi unii dintre şefi, dar şi dintre cei care urmăreau comportamentul angajaţilor, câţi dintre ei aplaudă, dacă pun întrebări, ce fel de întrebări”, scrie jurnalista.

Şi unul dintre participanţii la întâlnire a avut curajul să spună despre faptul că oamenii nu au venit de bună voie la dezbateri.

„Sunt de la Donduşeni, dar ce văd aici, la Edineţ, se întâmplă ceva grav. Sunt aici „smotreaşie” în jur şi dacă nu aplaudaţi... Este grav că sunteţi aduşi cu forţa”, a declarat unul dintre participanţii la dezbateri.

Plin de elan a fost preşedintele raionului Briceni, PD-istul Mihail Gnatiuc, care a spus deschis că nu-l interesează părerea celor care sunt contra schimbării sistemului electoral. Mai mult, acesta spus că dacă cei care se împotrivesc modificării sistemului electoral vor dori să meargă la Briceni, el personal va avea grijă ca acest lucru să nu se întâmple.

„Suntem divizaţi acum, inclusiv cei din sală. Puteţi să ne spuneţi cum este făcută această divizare? Dacă cei din partea dreaptă vor dori să vină la Briceni, voi face tot posibilul să nu veniţi. Vom pierde timpul în zadar”, a declarat Gnatiuc.

„De asta nici nu mă îndoiesc, pentru că voi demult cu asta vă ocupaţi, chemând activiştii noştri şi terorizându-i. De aceea nu am niciun dubiu că anume aşa veţi proceda”, i-a replicat vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

Şi deputata PCRM Elena Bodnarenco a ţinut să dea o replică PD-istului Mihail Gnatiuc.

„Permiteţi-mi să-mi expun părerea, pentru că mi-a plăcut înrebarea „cine ne-a divizat?”. Voi aţi făcut-o, stimaţi domni. Pentru că dvs şi cei ca dvs spuneţi că dacă nu vă place părerea noastră, veţi face tot posibilul ca noi să nu venim la voi. Cei care se ţin de fotoliile lor se străduiesc prin toate metodele să-şi păstreze puterea şi dvs, cred că nu intenţionat, dar v-aţi scăpat cu vorba despre cum se ţine puterea în RM. Şi anume din acest motiv Alexandru Tănase, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, care a schimbat Constituţia la comandă nu o singură, a devenit membru al Comisiei de la Veneţia”, a declarat deputata.

Puţini au avut curajul să ia microfonul în mână. Majoritatea au ales să scrie pe foaie întrebările: „Dar când va trăi poporul mai bine şi nu cei din Parlament? Luptaţi pentru scaune noi în loc să vă gândiţi la popor”. „Un mesaj pentru PD: Nu manipulaţi societatea, noi suntem buni, dar nu proşti. Odată şi odată lumea se va trezi şi deja începe să se trezească.”

Din tabăra celor care optau pentru schimbarea sistemului electoral au făcut parte deputatul PD, Igor Vremea, transfug PCRM, şi juristul socialiştilor, Fadei Nagacevschi. 

De partea opusă erau vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, deputata PD Elena Bodnarenco şi reprezentantul PLDM la Nord, Marin Verenciuc. Fiecare dintre ei au a încercat să convingă mulţimea de ce este sau nu bine să se treacă la alt sistem de vot.

„O să avem fraudă şi mai mare, coruperea alegătorilor până la alegeri şi coruperea deputaţilor deja aleşi, care o să vină toţi independenţi, o să fie chemaţi într-un centru de luare a deciziilor şi o să li se spună: vrei gard până la cimitir, vrei drum? Treci la PD. Noi avem exemplul în Găgăuzia, unde PD avea doi deputaţi iar după alegeri 18-19 treceau la Partidul Democrat”, a menţionat Alexandru Slusari.

Reprezentantul Promo-Lex, asociaţia care a organizat dezbaterile, a menţionat că fiecare sistem îşi are beneficiile şi minusurile. Totul depinde de contextul în care sunt implementate legile.

„Asociaţia Promo-Lex a făcut un studiu, a fost realizat de doi experţi internaţionali care au analizat situaţia din RM, au analizat factorii istorici-culturali, au avut discuţii cu majoritatea actorilor politici relevanţi din ţară pentru a-şi formula o concluzie care este totuşi cel mai potrivit sistem pentru RM. Şi, pentru moment, se pare că este bine de păstrat sistemul actual cu anumite rectificări”, a declarat Pavel Postică, reprezentantul Promo-LEX.

Rectificările la care s-a referit Pavel Postică sunt deschiderea listelor electorale, micşorarea pragului electoral şi altele.

Menţionăm că trecerea la sistemul electoral mixt s-a votat în primă lectură în parlament, cu votul PD, PSRM şi al grupului Leancă, încălcând anumite norme procedurale. Comisia de la Veneţia a calificat drept inoportună modificarea legislaţiei în contextul actual, dar deputaţii PD au menţionat că ţara este suverană şi are dreptul să-şi aleagă modul de selectare a deputaţilor în Parlament. 

Amintim că, iniţial, Partidul Democrat a optat pentru votul uninominal, dar a „cedat” în faţa proiectului socialiştilor. Mai mulţi experţi susţin că Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon au avut din start o înţelegere, astfel încât să se ajungă la sistemul mixt. Cei doi au negat acuzaţiile. Proiectul a stârnit şi nemulţumirea oamenilor care organizat proteste.