INCREDIBIL! // Condamnat pentru viol, la 71 de ani! Declarațiile i-au șocat pe toți
Un bărbat de 71 de ani din suburbia Căzănești a oraşului Negreşti a fost condamnat, definitiv, la trei ani de închisoare cu executare, pentru viol. Fapta s-a petrecut în 2013, iar victima a fost o femeie de 80 de ani.
Chiar dacă aceasta, înainte de a muri, a indicat autorul, anchetatorii au aşteptat rezultatele probelor ADN pentru a-l incrimina. Şi asta pentru că autorul, Constantin Ciocan, a susţinut că vârsta înaintată nu îi mai permite să întreţină raporturi sexuale, iar acuzaţiile sunt nefondate.
De asemenea, bătrânul era văzut ca unul dintre gospodarii de frunte ai suburbiei. Săptămâna aceasta, poliţiştii l-au ridicat de la domiciliu şi l-au dus la penitenciar.
Bătrânul a ajuns după graţii, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Poliţiştii au stabilit că victima, o femeie de 80 de ani, a refuzat să întreţină raporturi sexuale cu Constantin Ciocan, iar acesta a lovit-o cu brutalitate. A fost transportată apoi la spital, iar femeia a mai supravieţuit 12 zile. Înainte de a muri, victima l-a indicat drept autor pe Ciocan, dar, în faţa anchetatorilor, acesta a susţinut că nu este el autorul, mai ales că, din cauza vârstei înaintate, nu mai putea întreţine relaţii sexuale.
A fost nevoie ca anchetatorii să aştepte trei ani rezultatele probelor ADN, care l-au indicat drept autor pe bărbatul de 71 de ani. La scurt timp după producerea violului, bătrâna a decedat iar rudele au susţinut că moartea a survenit din cauza ruşinii pentru că un sat întreg nu a crezut-o atunci când a încercat să povestească chinul prin care a trecut.
Mai mult, sătenii au dat crezare autorului, unul dintre gospodarii de frunte ai localităţii şi un om bine văzut în comunitate. Despre victimă spuneau că obişnuia să consume alcool şi că ar fi fost violată de altcineva.
Sursa: cancan.ro
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”