(foto) Festivalul „Bucurie în Mișcare” a reunit la Orhei sute de participanți. Ce program vă așteaptă la Chișinău, Bălți și Cahul

Chisinau foto

În perioada 10-11 iunie, sute de copii, tineri și părinți din Orhei au participat la cea mai mare campanie de promovare a mișcării și a modului activ de viață din Republica Moldova – „Bucurie în Mișcare”. Evenimentul, organizat de AVI Moldova cu susținerea companiei Kaufland, a reunit participanții în Piața Vasile Lupu unde cei prezenți au avut parte de multă distracție în aer liber, jocuri, concursuri și multe premii.

Acțiunea a demara cu cros-ul „Bucurie în mișcare”, care s-a desfășurat la ora 9:00 pe Stadionul din Orhei. De la mic la mare, cei mai activi alergători au fost premiați cu diplome și medalii. Cupa la fotbal și volei a fost desfășurată cu sprijinul Școlii sportive din Orhei, iar echipele s-au ales cu premii generoase.

Spectacole, cântec şi dans, demonstraţii sportive de tot felul, multe jocuri şi concursuri au adus zâmbetul pe faţa tuturor.

În cadrul festivalului au fost amenajate zone de jocuri, tir cu arcul, jocurile copilăriei, teren minifotbal, tenis de câmp, baschet, zona de catering, zona cu meșteșuguri și artizanat, zona de relaxare, board games, dar și noutatea din acest an a fost zona reciclăm. Orheienii au făcut donații în schimbul biletelor pentru tombolă, iar banii adunați vor fi utilizați pentru renovarea Băncii Dorului, instalată în fața Consiliului Raional.

Seara a culminat cu proiecția în aer liber a filmului „Usturoi”, unde orhenii s-au relaxat în zona special amenajată în acest sens.

Organizatorii au împărţit sute de dipome, premii şi au oferit brăţări cu mesajul campaniei din acest an – #iubescmiscarea. Organizatorul local al Festivalului „Bucurie în Mişcare Orhei” este Centrul de Tineret Orhei, alături de partenerii locali: Consiliul Raional Orhei, Școala de Sport Raională Orhei, etc.

Marea aventură plină de voie bună și distracție continuă! Astfel, în acest weekend, 17-18 iunie, vă așteptăm la Cahul ( Parcul Central „Grigore Vieru) cu un program variat de activități pentru copiii de la 4 la 90 ani!

Harta Cahul

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentul preconizat pentru Bălți (Parcul Municipal) va avea loc 23-24 iunie. Iar campania din Chișinău se va desfășura în perioada 21-25 iunie.

Harta Balti

Pentru mai multe informații despre campania Bucurie în Mișcare Moldova 2017 vă invităm să accesați www.bucurieinmiscare.md sau pagina oficială de Facebook.

Vezi cum s-a desfășurat Ediția 2016 la Chișinău aici.

#IubescMiscarea, #BucurieInMiscare, #KauflandSprijina

***

Proiectul „Bucurie în Mișcare”

„Bucurie in Mișcare” este un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate, demarat de Asociația ”11even” în anul 2012. Până în prezent, proiectul a fost implementat în peste 25 de orașe din România și în Chișinău, Moldova, reunind zeci de mii de participanți.

Prima ediţie s-a numit Family Olympics și a avut loc în 10 oraşe din România în timpul Jocurilor Olimpice din Londra. Cu acea ocazie, au fost strânse fonduri pentru cumpărarea a 80000 de ghiozdane destinate copiilor din mediul rural, în cadrul unui program derulat în parteneriat cu World Vision România.

Proiectul a ajuns în Chișinău în primăvara anului 2016, unde s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni și a atras peste 10000 de participanți, cu ocazia primei ediții.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente