(VIDEO) Mario încă trăiește: Super Mario Odyssey se pregătește să vină pe Nintendo Switch

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ar fi fost ideal ca Nintendo Switch să ajungă pe piață cu un nou joc Mario, dar Super Mario Odyssey va veni pe noua consolă în octombrie.

Nici nu am trecut de jumătate, iar acest an se pare că a fost unul dintre cele mai bune pentru Nintendo. După ce a lansat noul Nintendo Switch și întreaga piața a fost foarte reticentă vizavi de succesul noului tip de consolă hibridă de gaming, Switch s-a vândut ca pâinea caldă. A depășit timp de câteva luni la rând vânzările de PlayStation 4 și Xbox One. Mai mult decât atât, în doar câteva luni de disponibilitate, a reușit să depășeacă vânzările înregistrate de vechiul Nintendo Wii U pe parcursul întregi sale perioade de disponibilitate.

Pentru a menține viu interesul fanilor în continuare, Nintendo are nevoie să vină la înaintare cu câteva titluri atrăgătoare, atât de la terți, cât și inspirate de francizele din portofoliu. Nintendo Switch a ajuns pe piață cu The Legend of Zelda Breath of the Wild, unul dintre cele mai apreciate jocuri lansate anul acesta.

La începutul acestui an, a existat și o promisiune legată de Super Mario Odyssey pentru Switch, dar abia în cadrul conferinței E3 desfășurată la Las Vegas zilele trecute am putut afla mai multe detalii despe noile aventuri ale lui Mario. Abia acum s-a confirmat că Odyssey va fi disponibil exclusiv pe Switch începând cu 27 octombrie anul acesta.

Anunțul îmbucurător pentru fanii instalatorului italian a fost însoțit de un nou trailer pe care îl puteți viziona în întregime mai sus. Acesta ne dezvăluie mai multe detalii despre elementele de gameplay la care ne putem aștepta în viitorul joc. Din câte se vede, povestea va fi una mai complexă decât în titlurile anterioare din serie, iar nivelul de libertate oferit jucătorilor va fi mai mare. Cei care au avut ocazia să pună mâna pe un demo la E3, au fost foarte încântați de Super Mario Odyssey, deci merită să așteptați lasarea din toamnă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...