Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Asistența macrofinanciară pentru Moldova, aprobată…

Asistența macrofinanciară pentru Moldova, aprobată de Consiliul Uniunii Europene. Ce urmează

Ambasadorii Uniunii Europene au aprobat la 15 iunie Acordul încheiat cu Parlamentul European cu privire la asistența macrofinanciară pentru R. Moldova. Asistenţa va fi oferită pentru susținerea agendei de stabilizare economică și de reforme structurale a Republicii Moldova, contribuind la acoperirea nevoilor sale de finanțare externă în perioada 2017-2018. 

Într-un comunicat de presă, publicat pe pagina oficială a Consiliului Europei, se precizează că din asistența totală de 100 de milioane de euro, 40 de milioane au fost convenite sub formă de grant și 60 de milioane sub formă de împrumut. Aceste mijloace financiare vor completa resursele furnizate de FMI și alte instituții multilaterale și vor fi îndreptate pentru susținerea agendei de stabilizare economică și de reformă structurală a țării, contribuind la acoperirea nevoilor sale de finanțare externă în perioada 2017-2018.

Decizia de acordare a asistenței financiare în valoarea de 100 de milioane de euro urmează să fie examinată în Parlamentul European pe data de 5 iulie. Ulterior Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă vor monitoriza respectarea precondițiilor stabilite pentru R. Moldova și în baza concluziilor se va decide alocarea primei tranșe.

Printre condițiile prealabile se numără asigurarea transparenţei şi responsabilităţii în gestionarea finanţelor publice şi consolidarea capacităţilor instituţionale.

În același comunicat se precizează că R. Moldova a fost afectată de instabilitate politică în perioada după alegerile din noiembrie 2014 și până în ianuarie 2016. De asemenea, Moldova a fost afectată de scandalul fraudei din sistemul bancar, de activitate economică slabă și interdicții de import impuse de Rusia.