Măsura a generat intense dezbateri în Austria, mai ales în rândul comunităţii musulmane, iar preşedintele ţării, ecologistul liberal Alexander Van der Bellen, care a promulgat textul vineri, a apreciat că "nu este o lege bună".

"Aderăm la principiul unei societăţi deschise, ceea ce presupune o comunicare deschisă", a explicat la prezentarea proiectului coaliţia la putere în Austria, respectiv social-democraţii din SPOe şi conservatorii din OeVP.

Legea integrării mai prevede, între altele, obligaţia sa refugiaţii şi solicitanţii de azil să semneze un "contract de integrare" cu un termen de un an, care să cuprindă participarea la cursuri de limbă şi de educaţie civică şi un bilanţ al competenţelor şi pregătirii pentru integrarea profesională.

Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz a generat o controversă la începutul acestui an, propunând să se meargă şi mai departe şi să se interzică şi portul vălului simplu (hijab, care nu acoperă faţa) de către persoanele care ocupă funcţii publice.

Kurz, politician în vârstă de 30 de ani, a preluat şefia conservatorilor luna trecută şi a denunţat coaliţia cu social-democraţii la putere din 2007, determinând convocarea de alegeri anticipate care au fost stabilite pentru 15 octombrie, cu un an înainte de termenul prevăzut. Se anunţă o luptă electorală strânsă pentru postul de cancelar al Austriei între tânăra vedetă a politicii naţionale, actualul şef al guvernului, social-democratul Christian Kern, şi liderul formaţiunii de extermă-dreapta FPOe, Heinz Christian Strache.