Dezactivau sistemele de alarmă de la distanţă şi furau din automobile. Patru indivizi, încătuşaţi!

Membrii unui grup criminal, implicaţi în furturile din automobile, au fost încătuşaţi de către oamenii legii. Cei patru indivizi, cu vârste cuprinse între 22 ani şi 34 ani din Chişinău şi raionul Dubăsari, dezactivau sistemele de alarmă de la distanţă cu un dispozitiv de model necunoscut.

De obicei, indivizii ţinteau automobilele parcate în preajma instituţiilor de învăţământ sau grădiniţe, pătrundeau în acestea şi furau genţi, portmonee şi alte bunuri de preţ. Astfel, în urma percheziţiilor autorizate, oamenii legii au depistat şi ridicat carduri bancare, ceasuri de mână, genţi, articole de parfumerie şi cosmetică a căror provenienţă n-au putut-o demonstra.

De asemenea, a fost depistat şi dispozitivul cu care erau dezactivate sistemele de alarmă. Toate probele au fost ridicate şi suspecţii escortaţi la Inspectorat pentru audieri.

Totodată, s-a constatat că membrii grupării ar fi fost implicaţi într-un şir de furturi de acest gen pe parcursul anului curent, iar cetăţenii care au avut de pătimit sunt rugaţi să se adreseze la Inspectoratul de Poliţie al sectorului Buiucani, strada Calea Ieşilor 12.

Conform legislaţiei penale în vigoare aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 ani până la 6 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.