Chișinăul va reveni, din iulie, la energia electrică procurată de la transnistreni? „Chestia asta miroase URÂT”
Din iulie curent, R. Moldova ar putea să revină la procurarea de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan din stânga Nistrului, după ce a încheiat, în aprilie curent, un contract de livrare a energiei electrice cu compania „DTEK” din Ucraina.
Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, susține că, pe moment, nu este clar de unde va procura Chișinăul energie electrică după 1 iulie curent.
Acesta a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că firma ucraineană a modificat bilanțul energetic și a anunțat că poate livra R. Moldova 90 de milioane de kWh pe lună, în condițiile în care consumul lunar de energie electrică din R. Moldova se ridică la 270 de milioane de kWh. Adică, ucrainenii ne-ar putea livra doar a treia parte din necesar.
„Analiștii ucraineni din domeniu afirmă că în Ucraina există suficiente rezerve de cărbune, dar nimeni nu poate spune câtă energie o să ne dea ucrainenii. Pe de altă parte, Igor Dodon se înțelege deja cu transnistrenii să reia livrările de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Chestia asta miroase urât”, ne-a spus expertul.
CITIȚI și RISC // Compania ucraineană poate asigura doar o TREIME din volumul necesar de energie electrică pentru R. Moldova. Vom rămâne în BEZNĂ?
Potrivit calculelor sale, dacă reluăm livrările din regiunea transnistreană, datoria la gaz va creşte rapid. Fiecare kWh cumpărat de la „MoldGRES” va majora datoria la gaz cu aproximativ 1,20 de lei, ceea ce înseamnă 320 de milioane de lei în fiecare lună.
Menționăm că președintele Igor Dodon a confirmat, pentru newsmaker.md, că reluarea livrării de energetică din regiunea transnistreană urma să demareze la 1 iunie, dar nu s-a reușit „din motive tehnice”. Iar ministrul Economiei, Octavian Calmâc, a spus pentru aceeași sursă că Chișinăul discută despre livrările de energie electică atât cu ucrainenii, cât și cu transnistrenii, dar o decizie definitivă nu a fost luată.
„Să-i mulţumim (ne)preşedintelui Dodon pentru promovarea intereselor Moscovei, precum şi Ministerului Economiei, care tot amână interconectările cu România pe energie şi gaze”, a conchis Sergiu Tofilat.
CITIȚI și INTERVIU // „Oficial, R. Moldova susține financiar separatismul din Transnistria”
Amintim că, în aprilie curent, societatea pe acțiuni „Energocom” a semnat cu compania „DTEK Trading” din Ucraina contractul de furnizare a energiei electrice către R. Moldova pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018. La concurs au participat doi agenți economici, dar a fost aleasă oferta SA „Energocom”, cu 4,2 dolari mai ieftină decât a celor de la Centrala de la Cuciurgan.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania