Principală  —  Pamflet   —   Dodon dă lecţii de business…

Dodon dă lecţii de business politic în Rusia

Dodon a plecat iar în Federaţia Rusă. La Sankt Petersburg. Va participa la lucrările unui for economic. Ca un businessman de succes. Oameni de afaceri şi experţi în economie din întreaga lume se adună să discute cele mai de succes modele de business. Un nou trend în statele CSI este îmbinarea businesului personal sau de familie cu viaţa de partid pentru accederea la banii publici.

Astfel, Dodon va ţine o prelegere în care să explice cum a ajuns să combine afacerile personale cu socialismul doctrinar ca să devină preşedinte de stat. Dodon va inaugura la forum şi o expoziţie cu realizările personale: ministru comunist, parlamentar traseist, businessman bugetar, şi, în final, preşedinte socialist-capitalist.

El va prezenta şi câteva studii de caz. De exemplu, cum să fii bugetar şi să îţi cumperi un imobil de lux, atunci când alţi bugetari cu stagiu dublu de muncă nu îşi pot procura măcar o cameră în cămin.

El va explica în detalii cum e să îţi cumperi un palat, să trăieşti în el, dar să te prefaci că nu-i al tău, dar pe urmă să te prefaci că te-ai prefăcut că nu-i al tău. De exemplu, recent, preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, şi-a instalat cabine cu pază de stat lângă palatul său de pe strada Xenopol din Chişinău. Dar în 2011, Igor Dodon, fiind întrebat de ZdG, cum se simte cu aşa salariu modest în aşa palat luxos, a răspuns „Nu comentez bârfele şi zvonurile. Acolo, în vecinătate, în blocurile cu multe etaje, locuieşte fratele şi nănaşul meu. Poate acolo, când vin în vizită la ei, m-au văzut vecinii?”. Lecţia lui Dodon este că întâi acuzi oamenii din vecinătate şi jurnaliştii că n-au văzut bine şi trăieşti liniştit în palat, pe urmă îţi tragi pază de stat şi trăieşti mai departe şi încă mai liniştit în palatul deja păzit. Dacă, totuşi, se leagă cineva cu vreo amintire din trecut, spui că vecinii îs invidioşi, iar jurnaliştii în general îs nişte bârfitori inutili.

Dar cel mai solicitat masterclass al lui Igor Dodon la forumul economic din Rusia va fi: cum să fii lider socialist total capitalist. Cum e să lucrezi la stat cu salarii modeste, dar să ai bani de tot ce vrei, cum să ai afaceri controlate prin interpuşi, cum să fii capitalist în viaţă, purtând mască socialistă.

Unul dintre momentele cruciale va fi work-shopul electoral: cum să speculezi tragedia poporului sirian, dar şi Biblia, şi sărăcia, şi persoanele LGBT, şi românismul, şi familia, şi orice slăbiciune sau virtute a poprului moldovenesc, doar ca să acumulezi mai multe voturi şi mai multe dezamăgiri post-electorale. Un subcapitol al worksopului electoral va fi: cum să obţii bani pentru alegeri de la Moscova – scurt ghid de sărutat mâinile lui Vladimir Putin şi ale Patriarhului Kiril.

Ateliere mai mici se vor desfăşura la următoarele teme: odihnă de lux cu bodiguarzi de stat în Uniunea Europeană, declarată în putrefacţie; simpatia lui Putin pentru trădare de patrie; cum e să transformitabăra de pionieri de la Sadova în afacere proprie.

Despre afacerea cu prefacerea combaterii corupţiei Igor Dodon nu va vorbi. El va prezenta doar un clit de cuvântări despre corupţie, pe care le-a ţinut în faţa cetăţenilor în campania electorală şi câteva fotografii de la ziua ultimului sunet, din 30 mai 2017, la Sadova, Călăraşi, unde preşedintele Dodon, imitându-l pe democratul Constantin Ţuţu, a dat plicuri cu bani la copii, fără să le explice din ce fonduri au fost sustraşi aceşti bani şi de ce li se dă doar copiilor din satul său dacă e preşedintele tuturor copiiilor.

Marian Şura-Mura

! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Pam­fle­tul este o scri­e­re jur­na­lis­ti­că, care vizea­ză sen­zațio­na­lul prin exploa­ta­rea rea­li­tă­ții ime­di­a­te. El își pro­pu­ne să infor­meze, să for­meze dar și să amu­ze publi­cul, capa­bil „să gus­te” din tră­să­tu­ri­le meni­te să-l defi­neas­că drept spe­cie lite­ra­ră: sati­ra, paro­dia, iro­nia și umo­rul.