Exmatriculat de la Academia de Teologie pentru un video despre taxele bisericești. „Studenții de la teologie preferă să tacă pentru viitoarea lor carieră clericală”

taxele

Nu demult vi l-am prezentat pe Ion Andronache, un tânăr student la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, care și-a lansat primul video blog ortodox din Moldova, numit Ortodoxia – „pentru că așa trebuie”. Tema de debut pe care a ales s-o abordeze este „taxele în biserică”, referindu-se la plățile pentru nunți, botezuri, înmormântări și alte servicii religioase impuse de Biserica Ortodoxă.

La scurt timp după lansarea videoului, Ion a adunat pe pagina de facebook peste o mie de aprecieri și urmăritori. Însă pe lângă popularitate, vlogul i-a adus și o surpriză neașteptată – tânărul a fost exmatriculat de la Academie încă cu trei luni în urmă. Inexplicabil, dar demersul de exmatriculare a fost făcut public abia ieri, 2 iunie.

Cu alte cuvinte, Ion a fost anunțat despre faptul că nu mai este student la Academie după 100 de zile de la luarea deciziei. Mai jos, puteți urmări videoul în care tânărul își exprimă părerile și propune soluții pentru îmbunătățirea imaginii bisericii în societate.

Fiindcă a încercat să abordeze o problemă mușamalizată într-o societate în care oricine poate să piardă totul doar pentru că este „incomod” pentru cineva, Ion a fost dat afară din universitate fără nicio preîntâmpinare.

„Această, dar și alte teme nu sunt ridicate de clerici din două motive, unii profită și abuzează de lipsa transparenței financiare, alții care sunt în parohii sărace nu vorbesc, ca să nu piardă și ceea ce au. Studenții de la teologie preferă să tacă pentru viitoarea sa carieră clericală. Și ca să fie împăcați cu propria conștiință, se ascund după versetul biblic “nu judecați ca să nu fiți judecați”(Matei, 7,1). Însă tăcerea și ascunderea adevărului și nedorița schimbării este o interpretare abuzivă a acestui citat. Eu nu am vorbit prezentând nume, ci despre fenomenul general, care prin abuz duce la lipsa încrederii în Biserică.”

Ca să confirme cele spuse, Ion ne-a arătat o conversație pe care a avut-o cu decanul facultății în luna iunie, după ziua în care a fost „emis” ordinul de exmatriculare.

„Una din dovezi este faptul că după presupusa exmatriculare, Decanul Academiei Teologice pe data de 29 martie îmi cerea sfaturi privind organizarea Săptămânii Tineretului Ortodox. Logic, oare un decan ar cere sfaturi de la un student exmatriculat?”, ne-a spus Ion.

 

conversa'ie

În așa mod, spune Ion, cei de la Academia de Teologie au demonstrat că studenții nu pot avea dreptul la o opinie. Tânărul însă nu se dă bătut. Ne-a spus că-și va continua activitatea pe vlog și va continua să vorbească despre subiecte incomode. Ceea ce s-a întâmplat nu l-a demotivat, ci dimpotrivă.

„Vlogul va continua activitatea cu teme noi, cu speranța că vor fi și alți teologi și clerici curajoși care se vor implica în acest vlog.”

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente