Juventus își schimbă numele stadionului; Va primi o sumă uriașă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Juventus a câștigat pentru a șasea oară la rând titlul în Serie A TIM, iar acum se pregătește pentru finala UEFA Champions League, cu Real Madrid, meci care se va disputa în această seară la Cardiff. Gruparea torineză a finalizat de altfel zilele trecute un acord cu o societate de asigurări care a preluat drepturile numelui stadionului său de la 1 iulie 2017 până la 30 iunie 2023 în schimbul sumei de 75 milioane euro.

Dincolo de meciul cu elevii lui Zinedine Zidane, care va închide oficial sezonul 2016-2017, diriguitorii ”Bătrânei Doamne” au încheiat un parteneriat extrem de important, cu Allianz şi Lagardere Sports, în urma căruia s-a schimbat și denumirea stadionului. Juventus Stadium se va denumi de la 1 iulie Allianz Stadium, după o negociere încheiată recent între clubul torinez, societatea de asigurări şi Legardere Sports, care deţinea din 2008 drepturile pentru numele arenei italiene. Juventus este unul dintre cele trei cluburi italiene care au în proprietate un stadion, alături de Udinese (Dacia Arena) şi Sassuolo (Mapei Stadium).

Inaugurat în septembrie 2011, Stadium Juventus are o capacitate de 41.507 locuri şi la fiecare meci media de vânzare a biletelor este de 83%.

Allianz a cumpărat deja drepturile pentru mai multe stadioane din lume precum Allianz Arena din Monaco, Allianz Stadium din Sydney, Allianz Park din Londra, Allianz Riviera din Nisa, Allianz Parque din Sao Paulo, Allianz Stadion din Viena, Allianz Arena din Munchen.

”Este o mare plăcere să îi primim pe cei de la Allianz în familia partenerilor noştri”, a spus Giorgio Ricci, şef al parteneriatelor globale la Juventus Torino, conform site-ului oficial al lui Juventus.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...