Membrul Platformei Civice Demnitate şi Adevăr susţine că la o manifestaţie din 2015 în faţa televiziunii naţionale, unde a mers să-şi exprime nemulţumirea faţă de modul în care postul public reflectă protestele societăţii civile, i-a dat o replică Ecaterinei Stratan. Acest mesaj însă a fost interpretat greşit de persoana vizată. Prin urmare, ea l-a acţionat în instanţă. 

„Am spus: Ecaterina Stratan, detaşează-te de plicurile Partidului Democrat. Este adevărat că la cererea de chemare în judecată ei au mai adăugat şi cuvântul „plicurile cu bani”, ceea ce nu corespunde adevărului, pentru că eu nu sunt casierul nici al Partidului Democrat, nici al Ecaterinei Stratan. Ceea ce am vrut să spun prin această frază care este o judecată de valoare, am vrut să spun că instituţia publică, Audiovizualul Teleradio Moldova, este o instituţie politizată, este o instituţie care a fost partajată politic PD-ului, şefii de acolo, şi, inclusiv, Ecaterina Stratan. Slujesc cu abnegaţie oligarhului Vladimir Plahotniuc şi Partidului Democrat în întregime”, susţine redactorul publicaţiei online „Glasul”.

Avocatul lui Vasile Năstase, Dumitru Pavel, susţine că săptămâna aceasta a început audierea martorilor în dosar. Potrivit apărătorului, primul declarant nu a făcut decât să confirme că Ecaterina Stratan se subordonează Partidului Democrat şi preşedintelui acestuia, Vladimir Plahotniuc.

„Esenţa mărturiilor acestora se rezumă la existenţa sau inexistenţa partizanatului politic practicat de doamna Stratan, dat fiind faptul că judecăţile de valoare enunţate de domnul Vasile Năstase în cadrul protestului menţionat anume vizează că atât Moldova 1, cât şi Ecaterina Stratan în particular, au un partizanat politic şi fac partizanat politic anume pentru PD. Martorii de astăzi au confirmat existenţa acestui partizanat şi, practic, au spulberat temeinicia cererii de chemare în judecată prin enunţurile sale şi afirmaţiile aduse”, a precizat avocatul Dumitru Pavel.

Faptul că Ecaterina Stratan este loială televiziunilor afiliate oligarhului Vladimir Plahotniuc îl confirmă şi mărturiile primului martor audiat. Este vorba despre o fostă angajată a televiziunii naţionale, care a fost reporter timp de 30 de ani. Femeia spune că în ştirile difuzate de Moldova 1 Partidul Democrat ar fi fost favorizat, iar textele reportajelor erau coordonate cu cele de la Publika TV, post deţinut de şeful PD. 

„Atunci când apărea un eveniment ad-hoc, doamna Stratan tot timpul se consulta cu domnul Cristal, eu presupun că era domnul Oleg Cristal, pentru că tot timpul îi spunea Oleg, Olejca. Chiar am fost la ea în birou şi eram de faţă când ea îi citea textul de pe calculator lui Oleg. Am tras concluzii că e Oleg, pentru că spunea că „la voi, la Publika”. Deseori colegii care au fost la un eveniment politic mi se plângeau că atunci când scriau, trebuiau să consulte textele la această temă de la Publika. Când scriau textele, colegii mei erau sfătuiţi de editor să deschidă Publika şi să vadă cum au scris ei şi unii colegi de-ai mei luau chiar textul de acolo, poate refăceau o frază. Era acelaşi, erau identice”, povesteşte Livia Lupaşcu.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc şi purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, nu au răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile.

Şefa Departamentului Ştiri de la Televiziunea Naţională, Ecaterina Stratan, nu a fost de găsit, iar consilierul lui Vladimir Plahotniuc, Oleg Cristal, pe atunci redactor-şef al General Media Group, a declarat că sunt „prostii” şi că nu comentează. Ce mărturii au mai fost făcute în timpul şedinţei, dar şi ce au declarat cei acuzaţi, aflaţi duminică, la ora 19:00, la emisiunea „Patrula” de la Jurnal TV.