Premierul Filip cere respect din partea Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La începutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, Premierul Pavel Filip s-a referit la subiectul expulzării celor cinci diplomați ruși din Republica Moldova, asta după ce anterior a făcut trimitere la informații parvenite de la serviciile secrete și a refuzat să ofere informații suplimentare despre acest caz.

Prim-ministrul a notat că nu s-a dorit luarea unei astfel măsuri și crearea acestei situații. Șeful Executivului a subliniat însă că la mijloc este interesul național, securitatea Republicii Moldova, care are prioritate în fața oricăror altor considerente.

În context, Pavel Filip a solicitat celor care dețin funcții publice să nu speculeze politic această măsură. „Îi asigur că au fost elemente foarte clare care ne-au determinat să luăm decizia aceasta. Noi ne dorim în continuare relații bune cu Rusia, dar bazate pe respect reciproc”, a conchis Premierul.

Amintim că luni, 29 mai, MAEIE a informat Ambasada Rusă la Chișinău despre decizia de a declara drept persona non grata a cinci diplomați ruși aflați la Chișinău, aceștia urmând să părăsească teritoriul Republicii Moldova în decurs de 72 de ore. Numele acestora nu a fost făcut public oficial nici până acum, la fel cum nu s-au menționat nici motivele pentru care a fost luată decizia.

Viceministrul rus de Externe, Grigorii Karasin a declarat că Moscova va răspunde adecvat la acțiunile Chișinăului, precum și că Rusia vede acești pași drept o provocare directă a unor forțe din Moldova împotriva cursului președintelui Dodon. „În privința unui răspuns adecvat ne vom gândi, dar el va urma”, sublinia luni Karasin.

Reacția Rusiei nu s-a lăsat așteptată prea mult. Acum câteva ore Ministerul rus al Afacerilor Externe anunțând că cinci diplomați moldoveni vor fi expulzați din Federația Rusă. Președintele Igor Dodon, care în aceste zile se află în Sankt Petersburg a reacționat la decizia rușilor, declarând că este un „răspuns proporțional”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...