După ce, în noiembrie 2016, CSM a refuzat să examineze avizul SIS cu privire la judecătoarea Domnica Manole, solicitând instituţiei să verifice suplimentar activitatea magistratei, recent Serviciul de Informaţii şi Securitate a venit cu un nou aviz în privinţa Domnicăi Manole. În noul document sunt repetate aproape în întregime constatările din avizul trecut, adăugând doar un singur episod nou -  o hotărâre pronunţată în 2013 de completul de judecată din care a făcut parte şi Domnica Manole.

Dosarul se referă la un litigiu între doi agenţi economici - compania Provimet Group şi SRL SGC Grup, implicaţi în implementarea proiectului european „Fixed and Mobile Communication Network for the Border Guard Service in Moldova, Ungheni to Giurgiuleşti”. Potrivit avizului SIS, care a intrat în posesia portalului Anticoruptie.md, „modul de derulare a speţei judiciare denotă semnele unei aşa-numite „judecăţi clandestine”, înfăptuită fără cunoştinţă de cauză a părţii pe dosar SRL SGC Grup, cu o avantajare a SRL Provimet Grup”.

În avizul SIS se mai precizează că „preşedintele Colegiului civil al instanţei de apel, Domnica Manole, a neglijat temeiurile privind imposibilitatea luării la cunoştinţă a apelantului despre conţinutul deciziei de fond, pentru contestare şi a obstrucţionat drepturile la apărare ale cetăţeanului, iar comportamentul în derularea şedinţelor de judecată de rând cu cel al judecătorilor vizaţi (membrii completului de judecată Nina Traciuc şi Eugenia Fistican - n.r.) au denotat adiţional abordări în susţinerea nefondată a uneia dintre părţi”.

Ţinând cont de acest caz, dar şi cele invocate în avizul anterior al SIS, returnat de CSM, Serviciul de Informaţii şi Securitate insistă pe prezenţa factorilor de risc în activitatea magistratei.

SIS nu pomeneşte însă în avizul său despre faptul că decizia Curţii de Apel Chişinău în dosarul SRL SGC Grup împotriva Provimet SRL este identică cu cea a instanţei de fond, Judecătoria Orhei, dar şi cu încheirea Curţii Supreme de Justiţie. La 9 octombrie 2013, magistraţii CSJ Nicolae Clima, Iurie Bejenaru, Tamara Chişca-Doneva au decis menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău pe acest dosar.

Anterior, Domnica Manole s-a referit şi la alte inexactităţi din avizul SIS. Astfel, în dosarul invocat de SIS drept factor de risc - cu privire la respingerea solicitării companiei Rosseau Alliance LLP de a pune interdicţie administratorului insolvabilităţii companiei Lidiana-Lux de a vinde bunuri gajate de firmă în schimbul unor credite luate de la BEM, Manole explica faptul că prin decizia de a permite vânzarea bunurilor gajate se urmărea tocmai restituirea datoriilor către Banca de Economii şi nu de a crea premise pentru imposibilitatea recuperării creditelor eliberate de BEM. În noul său aviz, SIS recunoaşte că a comis o eroare interpretând comportamentul judecătoarei pe acest dosar.

Anticoruptie.md mai scrie că avizul SIS pare să vină în contradicţie şi cu o hotărâre mai veche a Consiliului Superior al Magistraturii care, încă în mai 2011, a stabilit că avizele consultative ale SIS cu privire la magistraţi ar trebui să conţină concluzii cu privire la unele informaţii ce constituie factori de risc strict definiţi de lege, fără a cuprinde aprecieri subiective cu privire la informaţii deja aduse oficial la cunoştinţa CSM. Consiliu stabilea atunci că nu poate fi obiect al  verificării unui judecător verificarea de către SIS a activităţii ce ţine de efectuarea justiţiei la examinarea dosarelor concrete, în special legalitatea şi temeinicia hotărârilor adoptate.

Contactată de portalul Anticoruptie.md, Domnica Manole a declarat că se aşteaptă ca la şedinţa de marţi, 30 mai, a CSM acest aviz al SIS să fie folosit drept pretext pentru a o declara incompatibilă cu funcţia de judecător şi să o elibereze din funcţie.

Am primit mai multe semnale în acest sens. Noul aviz SIS este la fel de tendenţios. Noul dosar pe care mi-l încriminează este o absurditate. Completul de judecată din care am făcut parte nici nu a examinat pe fond dosarul, ci doar a respins recursul ca tardiv. Judecător raportor era în general altcineva. Eu am atacat în judecată acest aviz al SIS, la fel ca şi pe primul, dar cererile mi-au fost respinse pe motiv că instanţele de judecată nu au competenţă de a examina astfel de cauze. Este clar că lucrurile au fost concertate şi aranjate de persoane cu funcţii înalte în Justiţie. Doar că CSM nu are competenţa de a elibera din funcţie un judecător în lipsa unei decizii a Colegiului disciplinar. Se doreşte să se treacă peste procedura legală. Mi s-a dat de înţeles că acesta este preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru decizia cu referendumul. Se doreşte eliminarea mea până la Adunarea generală a judecătorilor din toamnă. Toţi colegii mei înţeleg asta”, a declarat magistrata.