Impactul televiziunilor rusești în spațiul public moldovenesc/ RAPORT

Asociaţia Presei Independente (API) a prezentat marţi, 23 martie, cel de-al doilea raport al monitorizării de conţinut a celor mai importante posturi de televiziune din Federaţia Rusă, retransmise în R. Moldova: Pervîi Kanal, RTR, NTV, REN TV, STS. Raportul a cuprins perioada 11-26 aprilie 2017. La eveniment au participat jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA).

Experţii Nadine Gogu, directoarea  executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent  (CJI), şi Petru Macovei, directorul executiv al API, care au coordonat realizarea acestui raport, au constatat că cele cinci posturi au continuat să prezinte informaţii unilaterale, manipulatorii şi propagandistice. Totodată, au fost identificate mai multe tehnici de manipulare, printre care: prezentarea selectivă şi dezechilibrată a faptelor; interpretarea mesajului surselor sau citarea selectivă; etichetarea; prezentarea unor opinii (inclusiv ale reporterilor) drept fapte; prezentarea informaţiei dintr-o singură sursă etc..

Pervîi Kanal, de exemplu, a transmis în ştiri mesaje precum că „acţiunile SUA în Siria încalcă normele internaţionale şi dăunează luptei cu terorismul”; „forţele de ordine din Ucraina nu sunt profesioniste şi nu pot asigura securitatea persoanelor”; „Rusia este ţara salvatoare pentru Siria”. Referindu-se la talk-show-uri, Nadine Gogu a menţionat că în acestea au lipsit elementele de analiză, de cele mai multe ori a fost mimat pluralismul de opinii prin invitarea mai multor experţi care susţineau o singură poziţie. De asemenea, moderatorii se comportau agresiv şi, dacă erau invitate în studio persoane care aveau alte opinii decât pro-ruse, acest lucru se făcea doar pentru ca „ulterior să poată spună că „noi i-am invitat pe toţi, le oferim microfonul”, dar nu le permiteau acestora să-şi expună poziţia”.

Aceeaşi situaţie a fost atestată şi la celelalte posturi supuse monitorizării. Potrivit lui Petru Macovei, buletinele de ştiri de la televiziunile ruseşti retransmise în R. Moldova, cu excepţia STS, pot fi caracterizate ca „rapoarte de pe front”. Acestea folosesc o retorică şi o terminologie militarizată, sunt omniprezente reportajele despre armată, pregătirea armatei, despre război. „Buletinele de ştiri, politicile editoriale ale televiziunilor ruseşti sunt redirecţionate pentru pregătirea psihologică a populaţiei pentru o catastrofă militară”, a constatat Petru Macovei.

Prezentă la eveniment, deputata PLDM Maria Ciobanu, membră a Comisiei parlamentare pentru mass-media, a menţionat că acest subiect este unul foarte actual şi că va propune ca raportul final să fie discutat în cadrul Comisiei parlamentare pe care o reprezintă pentru a se analiza şi identifica soluţii de contracarare a acestor fenomene. „R. Moldova mereu este ameninţată  de unii politicieni cu tancurile ruseşti, de fapt, anume aceste televiziuni sunt adevărate „tancuri ruseşti”, a subliniat deputata.

În opinia membrului CCA, Artur Cozma, CCA nu poate reacţiona în asemenea cazuri, deoarece „termenul de propagandă nu se regăseşte în legislaţia naţională”.
Raportul final va fi transmis spre examinare Parlamentului R. Moldova, CCA-ului, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi altor instituţii publice responsabile de segmentul mass-media şi al securităţii.

sursa: ZIarul de Gardă cu referire la portalul Media Azi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.