Patru bărbaţi, reţinuţi. Au furat 150 de saci cu seminţe de floarea soarelui, erbicide și chimicale// VIDEO

Patru persoane cu vârste cuprinse între 39 – 45 de ani, din orașele Soroca, Florești și municipiul Chișinău, membri ai unui grup infracțional, au fost reținute, fiind suspectate de furt. Anterior, indivizii au fost condamnați pentru infracțiuni similare.

În urma investigațiilor s-a stabilit că în noaptea de 26 martie, suspecții au pătruns pe teritoriul unei întreprinderi din satul Bulboci, raionul Soroca. Aceștia, au deteriorat lacătul de la depozit, sustrăgând 160 de saci cu seminţe de floarea soarelui, erbicide și chimicale destinate pentru protecția culturilor agricole. Ăagubă materială se cifrează la 601 583 lei.

Ca urmare a 30 de percheziții, la domiciliile suspecților au fost depistate și ridicate arme de foc, obiecte din aur, sume de bani și valută, substanțe asemănătoare cu drogurile, semințe de floarea soarelui și porumb, erbicide și chimicale destinate pentru protecția culturilor agricole, precum alte bunuri și obiecte ce prezintă interes pentru cauza penală.

La moment, trei dintre suspecți sunt arestați pentru 30 de zile, iar unul este reținut pentru 72 de ore. Conform codului penal al RM, persoanele culpabile de „Furt”, se pedepsesc cu  închisoare de la 7 la 12 ani.

[youtube id=”X0QZ_YsrPdM” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.