Meciul de debut a opus formaţiile Şcolii Sportive din Străşeni şi a Clubului Sportiv Ialoveni. După un început echilibrat, fotbaliştii din Străşeni au preluat controlul ostilităţilor şi au repurtat o victorie concludentă cu scorul de 6-2, care le-a adus primele 3 puncte în clasament.

Mult mai egală a fost partida cu participarea echipelor Tarsus şi Olimpia-Stels. Timpul regulamentar s-a încheiat cu 3-3, s-a dictat o repriză adăugătoare, dar nici ea nu stabilit învingătoare. La executarea loviturilor de departajare mai precişi au fost jucătorii de la Tarsus care au obţinut victoria cu scorul de 2-0, la general 5-3, care astfel şi-au înscris la activ doar 2 puncte.

Campioana en titre, Joker, a trecut la limită cu 3-2 de Real-Succes, iar debutanta concursului, CS Avântul, a demolat cu 7-3 lotul de la o altă nou promovată în Divizia Naţională, CS Fulger.

ADRIAN LAŞCU, jucător Joker:
Nu am jucat aproape un an de zile. A fost cam greu. Echipa adversă ne-a dat o replică bună. Am reuşit un gol şi am câştigat. Obiectivul lui Djoker este doar câştigarea Campionatului şi a Cupei.

DUMITRU IURCU, căpitanul echipei Real-Succes:
Echipa noastră participă din primul an de când s-a fondat Asociaţia de Fotbal pe Plajă. Am jucat cu echipa campioană Djoker. Le-am arătat că noi jucăm luptăm pentru fiecare minge. Obiectivul pentru anul acesta este cât mai sus.   

Preşedintele Asociaţiei, Evgheni Pavlov-Bubis, a inaugurat sezonul 2015 în Divizia Naţională de fotbal pe plajă şi le-a urat participanţilor succese şi cât mai multe realizări.

EVGHENI PAVLOV-BUBIS, preşedinte AFPM:
În campionat vor participa 8 echipe şi lupta va fi lipsită de compromisuri. Nu avem încă stadionul nostru, deşi acest lucru este foarte important. În acest an selecţionata va evolua la Europene în Ungaria şi sperăm că naţionala ne va reprezenta ţara cu succes. Noi sperăm că în acest an, în sfârşit, vom avea un stadion. Este deja a 8-a ediţie de campionat şi noi sperăm mult că o să avem propria arenă.

Echipa Joker Chişinău a plecat în Catania, Italia, unde, în perioada 1-7 iunie, va participa la faza grupelor a celei de a 3-a ediţii Ligii Campionilor Europeni la fotbal pe plajă. La 2 iunie, elevii lui Ruslan Barburoş vor juca cu campioana Angliei, după care vor urma partidele cu învingătoarele campionatelor din Kazahstan şi cu echipa campioană  din ţara gazdă.