Gudkov, unul dintre puţinii parlamentari ruşi care se opune Kremlinului, i-a mai transmis lui Lavrov că, deşi înţelege că un asemenea pas ar fi putut să fie necesar, ar fi fost bine să fie făcut în mod transparent şi în consultare cu Parlamentul.
 
Precizăm că Rusia a distribuit o listă neagră a oficialilor UE, dar a refuzat să o publice în mod oficial. Moscova a explicat că documentul reprezintă un răspuns la sancţiunile economice şi interdicţiile de călătorie impuse de Uniunea Europeană Rusiei din cauza acţiunilor sale în Ucraina. Mai multe capitale europene şi oficiali de la Bruxelles au criticat dur, în ultimele două zile, sancţiunile ruseşti pe care le-a catalogat „total arbitrare şi nejustificate”, în special în absenţa oricărei clarificări suplimentare.
 
Peste jumătate dintre politicienii de pe listă provin din Polonia, Suedia şi statele baltice. Ceilalţi sunt politicieni din Marea Britanie, Bulgaria, Cehia, Franţa, Grecia, România şi Spania.