De astăzi intră în vigoare sistemul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru conducătorii auto din regiunea transnistreană. Astfel, cei prejudiciaţi în urma accidentelor rutiere vor putea fi despăgubiţi prin asigurarea responsabilităţii financiare a conducătorului auto vinovat.
Până acum conducătorii auto şi mijloacele de transport cu numere de înmatriculare transnistrene circulau fără asigurări, ceea ce făcea aproape imposibilă recuperarea daunele cauzate de aceştia.
De asemenea, mecanismul-cadru de cooperare a agenţiilor de asigurare a rezolvat problema dublei asigurări pentru conducătorii mijloacelor de transport înregistrate în Republica Moldova în momentul deplasării prin regiunea transnistreană.
Sistemul de asigurare obligatorie de răspundere civilă a fost elaborat în cadrul grupurilor de lucru sectoriale pentru transport auto şi infrastructura drumurilor între Chişinău şi Tiraspol, cu implicarea în consultări a agenţiilor de asigurări şi a asociaţiilor profesionale.