(FOTO) Prima apariție publică a oligarhului Vlad Plahotniuc după vizita de milioane din SUA. A dansat și desenat alături de câțiva bătrâni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Revenit din Statele Unite ale Americii unde a zburat cu o aeronavă charter pentru care a achitat între 500 de mii și un milion de dolari, oligarhul Vlad Plahotniuc a mers astăzi la Strășeni, unde, în calitatea sa de președinte al Fundației „Edelweiss” a lansat o campanie pentru vârstnici. Președintele PD a mers și la Azilul de bătrâni din localitate unde a vorbit cu locatarii, a dansat și chiar a desenat împreună cu aceștia.

„Împreună cu echipa Fundației „Edelweiss” am fost astăzi la Strășeni. Aici, în colaborare cu Ambasada Austriei, am demarat proiectul „Respect pentru seniori”, prin care ne dorim să avem grijă de vârstnicii care au nevoie de ajutorul nostru. Am vizitat și Azilul de bătrâni din localitate, un loc în care buneii sunt bine îngrijiți și au parte de asistență medicală de calitate. Îi mulțumesc doamnei ambasador Christine Freilinger pentru implicarea dumneaei, pentru tot ajutorul pe care îl oferă Moldovei prin astfel de gesturi”, a scris oligarhul moldovean pe pagina sa de Facebook.

Plahotniuc a alăturat mesajului și câteva fotografii de la fața locului din care se vede că discută cu bătrânii, dansează și chiar desenează ceva. La fel, în una dintre imagini se vede că acesta a fost însoțit în vizita sa neanunțată din timp de o echipă a postului de televiziune „Canal 2”, care nu-i mai aparține oficial, fiind „cedat” unuia dintre consilierii săi de imagine, fostul director al General Media Grup, Oleg Cristal.

Este de menționat că aceasta este prima apariție publică a oligarhului după revenirea din SUA unde, judecând după toate, a făcut și o pauză de câteva zile la Miami, oraș renumit prin plajele sale. În dimineața zilei de astăzi, după ședința săptămânală a PDM, în fața presei a ieșit doar purtătorul de cuvânt al democraților, Vitalie Gămurari.

1 2 3 4


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...