Societatea civilă amână protestele împotriva modificării sistemului electoral până pe 11 iunie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Următorul protest al societății civile împotriva intențiilor guvernării de a modifica sistemul electoral din țara noastră va avea loc pe 11 iunie curent. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă, în contextul în care la data de 15 iunie Comisia de la Veneția urmează să ofere un răspuns privind expertiza juridică a proiectului de lege propus spre avizare.

„Chiar acum societatea civilă a anunțat că următorul protest va fi organizat pe 11 iunie 2017 în fața Parlamentului. O asemenea decizie mi se pare rezonabilă, deoarece pe 15 iunie va avea loc ședința Comisiei de la Veneția. Acest protest are o importanță capitală pentru destinul țării. Să ne mobilizăm, să dăm dovadă că suntem în stare să ne opunem dictaturii tâlhărești”, a scris pe pagina sa de Facebook, membrul Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”, Vasile Năstase, care este și fratele liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, formațiunea căruia a fost una dintre cele cinci care s-au alăturat protestului civic organizat la data de 14 mai.

Este de menționat că, ca urmare a desfășurării protestului de duminica trecută, 14 mai, în fața Parlamentului, organizațiile societății civile au decis să ofere Parlamentului o pauză de două săptămâni pentru a renunța la proiectul de modificare a sistemului electoral în unul mixt, votat în prima lectură la data de 5 mai cu 74 de voturi ale PD, PSRM și Grupul PPE.

Tot atunci, organizatorii protestului stabilise data de 28 mai drept ziua în care ar putea relua acțiunile de protest.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...