Se scumpește apa: ANRE a aprobat majorarea tarifelor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat vineri, 19 mai, majorarea tarifelor la apă în municipiul Chișinău.

Consumatorii casnici vor plăti pentru un metru cub de apă 10,69 lei, în comparație cu 9,19 lei în prezent. Pentru agenții economici, noul tarif va constitui 24,46 lei, în comparație cu 22,96 lei în prezent.

Cererea furnizorului a fost acceptată parțial. „Apă-Canal Chișinău” solicita majorarea tarifului până la 11,75 lei pentru consumatorii casnici și 25,52 lei pentru agenții economici, conform IPN.

În aceeași ședință, ANRE s-a pronunțat și asupra solicitării înaintate de către ÎM „Apă-Canal” din Ungheni. Consumatorii casnici din Ungheni vor achita pentru un metru cub de apă 20,47 lei, în comparație cu 19,95 lei în prezent. Iar Agenții economici vor achita 38, 47 lei, în comparație cu 33,32 lei în prezent.

Hotărârile intră în vigoare la data publicării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...